Anghinare Beneficii și riscuri, calorii, compoziția nutritivă

©

Autor:

Anghinare Anghinarea (Cynara scolymus) face parte din aceeași familie cu floarea-soarelui, fiind o plantă perenă. 
Extractul din frunze de anghinare este folosit în special pentru tratarea afecțiunilor digestive. În plus, acționează benefic asupra sistemului cardiovascular și protejează ficatul.

Alegeți anghinarele cu frunze compacte și proaspete. Fierberea este cea mai recomandată metodă de gătire pentru menținerea aromei și a proprietăților nutritive extrem de benefice.

Cum se curăță și cum se gătește anghinarea?

  • Începeți prin a spăla anghinarea sub un jet de apă rece;
  • Mâinile pot fi frecate cu zeamă de lămâie pentru a preveni pătarea lor din cauza substanțelor din compoziția anghinarei, sau puteți utiliza mănuși;
  • Îndepărtați tulpina anghinarei și primul rând de frunze din zona inferioară;
  • Tăiați cam 3 cm din vârful legumei și vârfurile frunzelor – puteți utiliza un foarfece de bucătărie;
  • O puteți găti întreagă sau o puteți tăia în două pe lungime – astfel, puteți înlătura puful din interior;
  • Utilizați cuțite din oțel inoxidabil și evitați utilizarea cuțitelor din fier sau aluminiu, precum și utilizarea foliei de aluminiu;
  • Stropiți anghinarea cu lămâie pentru a preveni oxidarea, sau introduceți-o într-un bol cu apă și lămâie;
  • Anghinarele se fierb în apă sărată aproximativ 20 minute, sau la aburi;
  • Se consumă partea cărnoasă a frunzelor, dinspre interior, și „inima anghinarei” (receptaculul floral);
  • Se pot consuma în asociere cu diferite sosuri.


Beneficiile consumului de anghinare asupra sănătății

Anghinarea conține numeroase substanțe nutritive

Anghinarea este un amalgam de vitamine, minerale și fitonutrienți cu efecte benefice asupra sănătătii:
  • Vitamina C – anghinarele sunt bogate în vitamina C, o anghinare medie asigurând aproximativ 25% din doza zilnică recomandată;
  • Vitamina K – o anghinare de mărime medie, crudă sau gătită, asigură 20% din doza recomandată de vitamina K;
  • Acid folic – anghinarea este bogată în acid folic, o vitamină esențială pentru structura celulară;
  • Magneziu -  o porție de anghinare crudă asigură 20% din doza zilnică recomandată;
  • Quercitina -  este un flavonoid anticancerigen ce are rol antioxidant și protejează celulele de cancer și reduce incidența afecțiunilor cardiovasculare;
  • Rutina – este tot un flavonoid ce menține sănătatea inimii, previne proliferarea celulelor canceroase și are proprietăți anti-inflamatorii și anti-alergice;
  • Antocianinele – pigmenții de culoare au rol antioxidant și sunt asociați cu sănătatea tractului urinar, a memoriei și reducerea îmbătrânirii;
  • Acidul galic – este un antioxidant întâlnit și în vinul roșu sau ceaiul negru, ce inhibă proliferarea celulelor canceroase de prostată;
  • Luteolina, apigenina și cinarina– sunt antioxidanți polifenolici ce reduc colesterolul și favorizează regenerarea țesutului hepatic, și care dau gust amărui alimentului;
  • Acidul cafeic și acidul clorogenic – prezintă proprietăți antimicrobiene și reduc colesterolul LDL;
  • Silimarina – regenerează țesutul hepatic;
  • Fibrele - sunt întâlnite în cantitate crescută în anghinare;

Anghinarea poate fi benefică pentru sănătatea cardiovasculară

Hipercolesterolemia este asociată cu creșterea riscului de boli cardiovasculare și ateroscleroză. Conform unei meta-analize publicate în jurnalul The Cochrane Database of Systematic Reviews (2013), substanțele nutritive din anghinare au dus la reducerea colesterolului LDL cu până la 4,2%  într-un decurs de 12 săptămâni. (1)

Efectele consumului de anghinare asupra ficatului

Datorită conținutului de cinarină, acizi cafeilchinici și acid clorogenic, ce favorizează producția de bilă, anghinarele pot fi eficiente in menținerea sănătății hepatice. Anghinarele conțin și un flavonoid numit silimarină, un antioxidant puternic ce protejează ficatul.

Cea mai simplă metodă de a beneficia de aceste efecte este consumul frunzelor de anghinare, însă pot fi administrate și extracte de anghinare. De altfel, acidul clorogenic este cunoscut pentru proprietățile sale benefice asupra bilei, iar anghinarea este o sursă naturală a acestui compus.

Extractul de anghinare a fost utilizat împotriva hepatotoxicității induse cu supradoză de paracetamol pe un eșantion de șoareci. Efectele benefice au fost puse pe baza antioxidanților din compoziție și a proprietăților anti-apoptotice. Studiul a fost publicat în jurnalul Pharmaceutical Biology (2015). (4)

Anghinarea favorizează sănătatea sistemului digestiv

Anghinarea poate fi benefică în tratarea afecțiunilor digestive, inclusiv colonul iritabil, gastropatiile, flatulența sau stomacul iritabil. Crește digestibilitatea alimentelor, iar acidul cafeilchinic favorizează secreția biliară. Cinarina reduce balonarea și flatulența, simptome ale colonului iritabil dar și ale afecțiunilor biliare.

Anghinarea accelerează și tranzitul intestinal și are efect diuretic. Un studiu publicat în Journal of Alternative and Complementary Medicine (2004) a studiat efectele produse de anghinare asupra afecțiunilor digestive. Studiul a inclus un grup de 208 persoane diagnosticate cu sindrom de colon iritabil  și dispepsie (indigestie). Intervenția a durat 2 luni iar la final s-a observat o reducere a incidenței afecțiunilor cu 26,4% și o îmbunătățire a calității vieții. (5)

Anghinarea poate reduce riscul de apariție a cancerului

Cantitatea numeroasa de antioxidanți poate reduce riscul de apariție a cancerului. Rutina, quercitina și acidul galic pot induce apoptoza celulelor canceroase, prevenind proliferarea lor și oprind dezvoltarea cancerului. Un studiu publicat in jurnalul Oxidative Medicine and Cellular Longevity (2015) sugerează că polifenolii din anghinare pot reduce potențialul invaziv al celulelor maligne de sân. (2)

Luteolina și apigenina din anghinare inhibă și dezvoltarea cancerului pancreatic, producând moartea celulelor canceroase. Studiile au presupus utilizarea extractului de anghinare; se presupune că simplul consum al anghinarelor nu ar putea produce aceste efecte benefice, fiind necesar un consum mult prea ridicat de anghinare pentru a se beneficia de proprietățile anticancerigene ale flavonoizilor. Acești flavonoizi ar putea fi utilizați pentru dezvoltarea inovativă a terapiilor adjuvante în tratamentul cancerului de sân și nu numai. (3)

Contraindicații ale consumului de anghinare

Anghinarea nu a fost asociată cu prezența efectelor adverse severe. Deoarece stimulează secreția de bilă, persoanele cu litiază biliară sau alte forme de afecțiuni ale vezicii biliare trebuie să consume anghinare cu moderație și de preferat, după consultarea medicului.

Unele persoane pot prezenta alergii la anumiți compuși ai anghinarei, însă au fost semnalate cazuri reduse.

AVANTAJE:
Anghinarea este o sursă excelentă de vitamina C, fibre alimentare, vitamina K, acid folic, magneziu și potasiu. În plus, ea conține numeroși fitonutrienți benefici organismului.

Este eficientă în cazul afecțiunilor hepatice, digestive sau cardiovasculare

Anghinarea ajută la scăderea colesterolului și este un diuretic eficient.

DEZAVANTAJE:
Poate cauza reacții adverse în cazul consumului excesiv și în cazul persoanelor cu afecțiuni ale vezicii biliare.


Data actualizare: 30-10-2015 | creare: 11-05-2012 | Vizite: 8278
Bibliografie
(1) Artichoke leaf extract for treating hypercholesterolaemia, link: http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/23543518
(2) long term exposure to polyfenols of artichike exerts induction of senescence driven growth arrest in the MDA-MB231 human breast cancer cell line, link: http://www.hindawi.com/journals/omcl/2015/363827/
(3) Celery, artichokes contain flavonoids that kill human pancreatic cancer cells, link: http://news.aces.illinois.edu/news/celery-artichokes-contain-flavonoids-kill-human-pancreatic-cancer-cells
(4) Protective effect of artichoke leaf extract against paracetamol-induced hepatotoxicity in rats, link: http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/25243875
(5) Artichoke leaf extract reduces simptoms of irritable bowel syndrome and improves quality of life in otherwise healthy volunteers suffering from concomitant dyspepsia: a subset analysis, link: http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/15353023
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!

Compoziția nutritivă pentru Anghinare:

Continut pentru:
100g 1 anghinare = 130g
CALORII / 100g cal
Indice Glicemic
 
PRINCIPII NUTRITIVE / 100g
Proteine g
Glucide [carbohidrati total] g
   - Fibre alimentare g
   - Amidon g
   - Zaharuri g
Lipide [grăsimi total] g
   - Grăsimi saturate g
   - Grăsimi polinesaturate g
   - Grăsimi mononesaturate g
   - Grăsimi trans g
   - Colesterol mg
   - Acizi grași Omega-3 mg
   - Acizi grași Omega-6 mg
 
VITAMINE / 100g
Vitamina A - Retinol UI
Vitamina C - Acid Ascorbic mg
Vitamina D - Calciferol UI
Vitamina E - Tocoferol mg
Vitamina K mcg
Vitamina B1 - Tiamina mg
Vitamina B2 - Riboflavina mg
Vitamina B3 - Vit.PP - Niacina mg
Vitamina B5 - Acid Pantotenic mg
Vitamina B6 - Piridoxina mg
Vitamina B8 - Colină mg
Vitamina B9 - Acid folic mcg
Vitamina B12 - Ciancobalamina mcg
Betaină mg
 
MINERALE / 100g
Calciu mg
Fier mg
Magneziu mg
Fosfor mg
Potasiu mg
Sodiu - Natriu mg
Zinc mg
Iod mg
Fluor mcg
Seleniu mcg
Cupru mg
Mangan mg
 
ALTELE:
Cofeina mg
Alcool g

CAUTA UN ALIMENT DUPA DENUMIRE: