Carne de porc Beneficii și riscuri, calorii, compoziția nutritivă

©

Autor:

Carne de porc

Carnea de porc este un tip nutritiv de carne care oferă câteva vitamine și minerale importante. În plus, este o sursă excelentă de de proteine de înaltă calitate.

Este cea mai frecvent consumată carne roșie la nivel mondial, în special în Asia de Est. De fapt, în fiecare an, sunt consumate peste 100.000 de tone de carne de porc (1).

Cu toate acestea, există unele preocupări comune legate de carnea de porc.

Compoziție nutrițională

Carnea de porc este o sursă excelentă de proteine, iar o porție conține 29 grame de proteine.

Majoritatea conținutului de grăsime din carnea de porc provine din grăsimi mononesaturate, cu cantități reduse de grăsimi saturate și minime de grăsimi polinesaturate.

Ca toate celelalte tipuri de carne, carnea de porc nu conține carbohidrați.

Proteine

Carnea de porc este în principal o sursă importantă de proteine. Conținutul de proteine din carnea de porc gătită reprezintă 26% din greutatea acesteia. Spre exemplu, o bucată de muşchi de porc fără grăsime, de 85 de grame, conţine 18 grame de proteine.

De asemenea, carnea de porc conține toți aminoacizii esențiali necesari pentru dezvoltarea organismului. Din acest motiv, consumul de carne de porc sau de alte tipuri de carne poate fi un beneficiu, în special pentru culturiști, recuperarea sportivilor, după intervențiile chirurgicale sau pentru persoanele care au nevoie să-și dezvolte masa musculară.

Grăsime

Carnea de porc conține cantități diferite de grăsime. Proporția de grăsime din carnea de porc variază de obicei între 10-16% (2).

Ca alte tipuri de carne roșie, carnea de porc este alcătuită în principal din grăsimi saturate și grăsimi nesaturate, prezente în cantități aproximativ egale.

Compoziția de acizi grași din carnea de porc diferă față de cea regăsită în carnea de vită și cea de miel. De asemenea este scăzută în acid linoleic conjugat și este mai bogată în grăsimi nesaturate (3).

Beneficii

Îmbunătățește masa musculară

Împreună cu multe alte alimente de origine animală, carnea de porc este una dintre cele mai bune surse dietetice de proteine de înaltă calitate.

Odată cu înaintarea în vârstă, menținerea masei musculare este un aspect important pentru sănătate. Fără exerciții fizice și o dietă adecvată, masa musculară degenerează în mod natural odată cu vârsta.

În cazurile cele mai severe, pierderea musculară poate duce la o stare numită sarcopenie, care se caracterizează prin niveluri foarte scăzute ale masei musculare și scăderea calității vieții.

În plus, administrarea inadecvată de proteine de înaltă calitate poate accelera degenerarea musculară legată de vârstă, crescând riscul de sarcopenie (4).

Îmbunătățirea performanței sportive

Consumul de carne nu numai că este benefic pentru menținerea masei musculare, ci poate îmbunătăți funcția musculară și performanța fizică.

Pe lângă faptul că este bogată în proteine de înaltă calitate, carnea de porc conține o varietate de substanțe nutritive sănătoase care sunt benefice pentru îmbunătățirea performanței sportive. Acestea includ taurină, creatină și beta-alanină. (5)

Beta-alanina este un aminoacid, care este utilizat pentru a produce carnosină în organism. Carnosina este o substanță importantă pentru funcția musculară (6, 7). Nivelurile ridicate de carnosină din mușchii umani au fost, de fapt, asociați cu o senzație de oboseală redusă și performanță fizică îmbunătățită (8, 9).

Dietele vegetariene sau vegane, care scad nivelul de beta-alanină, pot reduce cantitatea de carnosină din mușchi în timp (10). În schimb, aportul alimentar ridicat de beta-alanină poate duce la creșteri semnificative ale nivelului de carnosină al mușchilor (11).

Ca rezultat, consumul de carne de porc sau de alte surse bogate în beta-alanină poate fi benefic pentru cei care doresc să-și maximizeze performanțele fizice.

Sănătatea cardiovasculară

Bolile cardiovasculare reprezintă cauza principală a morții premature la nivel mondial. În această categorie sunt incluse afecțiuni adverse, cum ar fi infarct miocardic, accidente vasculare cerebrale și hipertensiune arterială.

Există rezultate incoerente din studiile observaționale privind legătura dintre carnea roșie și bolile de inimă.

Unele studii au arătat un risc crescut atât pentru carnea roșie procesată, cât și pentru cea neprelucrată (12), în timp ce altele au prezentat un risc crescut doar pentru carnea procesată (13).

Cu toate acestea, alte cercetări nu au găsit nicio legătură semnificativă între consumul de carne de porc și dezvoltarea bolilor de inimă. (14)

Cancer

Multe studii observaționale au găsit o legătură între consumul de carne roșie și riscul de apariție a cancerului de colon (15). Carnea poate conține o serie de substanțe cancerigene, în special amine heterociclice (16).

Aminele heterociclice reprezintă o familie de substanțe nesănătoase, găsite în cantități relativ mari, în carne, pește, sau alte surse de proteine animale.

Acestea se formează atunci când proteinele animale, cum ar fi carnea de porc, sunt expuse la temperaturi foarte ridicate, cum ar fi gătitul la grătar, prăjitul sau coacerea. (17).

Studiile au arătat că alimentele bogate în amine heterociclice pot crește riscul unor tipuri de cancer, cum ar fi cancerul de colon, sân și cancerul de prostată (18).

În contextul unei alimentații sănătoase, aportul moderat de carne de porc, mediu gătită, nu crește riscul de cancer.

Riscuri

Consumul de carne de porc în stare brută sau nepreparată ar trebui să fie evitat în toate cazurile.

Acest lucru se datorează faptului că carnea de porc brută poate conține mai multe tipuri de paraziți care pot crește riscul de infecții (19).

Tenia de porc (Taenia solium) este un parazit intestinal. Ajunge uneori la o lungime de 2-3 metri.

Infecția este foarte rară în țările dezvoltate, dar este o preocupare tot mai mare în Africa, Asia, America Centrală și de Sud (20).

În cazuri rare provoacă o boală cunoscută sub numele de cisticercoză. Unul dintre cele mai grave simptome de cisticercoză este epilepsia. De fapt, cisticercoza este considerată a fi o cauză principală a epilepsiei (21).

Nematode intestinale

Trichinella este o familie de viermi paraziți care provoacă o boală cunoscută sub numele de trichinoză sau trichineloză. Cel mai adesea, trichineloza are simptome foarte ușoare, cum ar fi diaree, dureri de stomac, greață și arsuri la stomac sau fără simptome.

În unele cazuri, poate duce la slăbiciune, dureri musculare, febră și umflături în jurul ochilor. (22).

Raportul Omega-6- Omega-3

În prezent, toți mai mulți oameni consumă o cantitate mai mare de acizi grași omega-6 în raport cu consumul de omega-3.

În mod evident, această înclinație spre omega-6 pro-inflamator poate provoca probleme de sănătate legate de inflamație (23).

Comparativ cu alte carne rosie ca carnea de vită și miel, carnea de porc are un raport mult mai ridicat de omega-6 la 3. De exemplu, raportul mediu omega-6 la 3 din cotletul de porc, mușchi de porc și carnea tocată este de 24 la 1.

Carnea de porc este cel mai frecvent timp de carne consumată la nivel mondial. Pe de o parte, este o sursă bogată de proteine de înaltă calitate, precum și de diverse vitamine și minerale. Pe de altă parte, există unele preocupări legate de sănătate în ceea ce privește consumul de carne de porc, dar studiile au demonstrat că acestea pot fi depășite prin însușirea unor metode de gătire corespunzătoare.



AVANTAJE:
Carnea de porc conține proteine, niacină și fosfor.

DEZAVANTAJE:
Carnea de porc este bogată în colesterol.

Data actualizare: 06-12-2018 | creare: 10-05-2012 | Vizite: 26152
Bibliografie
1. Pork and ChickenMeat. Url: https://apps.fas.usda.gov/psdonline/circulars/livestock_poultry.pdf
2. Canada-Wide Survey of the Nutritional Composition of Six Retail Pork Cuts. Url: https://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S0889157596900319
3. Red meat in the diet: an update. Url: https://onlinelibrary.wiley.com/doi/abs/10.1111/j.1467-3010.2010.01871.x
4. Role of dietary protein in the sarcopenia of aging.Url: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/18469288
5. International society of sports nutrition position stand: Beta-Alanine. Url: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4501114/
6. Effect of beta-alanine supplementation on muscle carnosine concentrations and exercise performance. Url: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/20091069
7. Muscle carnosine metabolism and beta-alanine supplementation in relation to exercise and training.Url: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/20199122
8. beta-Alanine supplementation augments muscle carnosine content and attenuates fatigue during repeated isokinetic contraction bouts in trained sprinters. Url: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/17690198
9. Beta-alanine improves sprint performance in endurance cycling.Url: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/19276843
10. Vegetarianism, female gender and increasing age, but not CNDP1 genotype, are associated with reduced muscle carnosine levels in humans.Url: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/20865290
11. The effect of 4 weeks beta-alanine supplementation and isokinetic training on carnosine concentrations in type I and II human skeletal muscle fibres.Url: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/19214556
12. Major dietary protein sources and risk of coronary heart disease in women.Url: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/20713902
13. Red and processed meat consumption and risk of incident coronary heart disease, stroke, and diabetes mellitus: a systematic review and meta-analysis. Url: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/20479151
14. Consumption of red or processed meat does not predict risk factors for coronary heart disease; results from a cohort of British adults in 1989 and 1999.Url: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/18000518
15. Meat consumption and risk of colorectal cancer: a meta-analysis of prospective studies. Url: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/16991129
16. A prospective study of meat, cooking methods, meat mutagens, heme iron, and lung cancer risks. Url: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/19369370
17. Factors That Affect the Content of Heterocyclic Aromatic Amines in Foods. Url: https://onlinelibrary.wiley.com/doi/full/10.1111/j.1541-4337.2010.00141.x
18. 2-amino-1-methyl-6-phenylimidazo[4,5-b]pyridine, a carcinogen in high-temperature-cooked meat, and breast cancer risk.Url: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/10944558
19. Pork as a source of human parasitic infection.Url: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/23402388
20. Seroprevalence to the antigens of Taenia solium cysticercosis among residents of three villages in Burkina Faso: a cross-sectional study. Url: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/19936298
21. Neurocysticercosis: a review. Url: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/22312322
22. Worldwide occurrence and impact of human trichinellosis, 1986-2009. Url: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/22172230
23. Health Implications of High Dietary Omega-6 Polyunsaturated Fatty Acids. Url: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3335257/
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!

Compoziția nutritivă pentru Carne de porc:

Continut pentru:
100g 1 porție = 231g
CALORII / 100g cal
Indice Glicemic
 
PRINCIPII NUTRITIVE / 100g
Proteine g
Glucide [carbohidrati total] g
   - Fibre alimentare g
   - Amidon g
   - Zaharuri g
Lipide [grăsimi total] g
   - Grăsimi saturate g
   - Grăsimi polinesaturate g
   - Grăsimi mononesaturate g
   - Grăsimi trans g
   - Colesterol mg
   - Acizi grași Omega-3 mg
   - Acizi grași Omega-6 mg
 
VITAMINE / 100g
Vitamina A - Retinol UI
Vitamina C - Acid Ascorbic mg
Vitamina D - Calciferol UI
Vitamina E - Tocoferol mg
Vitamina K mcg
Vitamina B1 - Tiamina mg
Vitamina B2 - Riboflavina mg
Vitamina B3 - Vit.PP - Niacina mg
Vitamina B5 - Acid Pantotenic mg
Vitamina B6 - Piridoxina mg
Vitamina B8 - Colină mg
Vitamina B9 - Acid folic mcg
Vitamina B12 - Ciancobalamina mcg
Betaină mg
 
MINERALE / 100g
Calciu mg
Fier mg
Magneziu mg
Fosfor mg
Potasiu mg
Sodiu - Natriu mg
Zinc mg
Iod mg
Fluor mcg
Seleniu mcg
Cupru mg
Mangan mg
 
ALTELE:
Cofeina mg
Alcool g

CAUTA UN ALIMENT DUPA DENUMIRE: