Vitamina B2 - Riboflavina

Autor: ROmedic

Vitamina B2 - Riboflavina

Vitamina B2, numita si riboflavina, face parte din complexul vitaminic B, care joaca un rol esential in metabolism.

Vitaminele din complexul B au fost grupate impreuna datorita proprietatilor asemanatoare si a prezentei in aceleasi surse alimentare. Din cauza stransei legaturi dintre ele, deficienta unei vitamine duce la utilizarea inadecvata a celorlalte.

Vitamina B2 este necesara in metabolismul proteinelor, lipidelor si glucidelor, dar si in reactiile in urma carora este eliberata energia. Riboflavina contribuie la protejarea antioxidantilor -substante care neutralizeaza radicalii liberi.

Sanatatea pielii, parului si unghiilor depinde de prezenta acestei vitamine in organism.

  • Antioxidant
  • Producerea de energie
  • Factor de crestere
  • Sanatatea pielii
  • Sistemul digestiv
  • Formarea globulelor rosii
  • Vedere

Utilizare terapeutica a vitaminei B2

  • Boli cardiovasculare
  • Cancer
  • Sterilitate
  • Tulburari ale vederii
  • Dermatoze (boli de piele)

Carenta de vitamina B2

Din moment ce riboflavina nu este stocata in cantitati mari in organism, aporturile alimentare insuficiente pe o perioada lunga de timp pot avea drept consecinta o hipovitaminoza. Carenta de vitamina B2 este in general asociata cu deficiente ale celorlalte vitamine din grupul B.

Primele semne ale deficientei sunt hipersensibilitatea la lumina (fotofobie), lacrimarea abundenta, senzatiile de arsura si prurit la nivelul ochilor. Mai tarziu apar leziunile pielii si ale mucoaselor, precum si umflarea si invinetirea limbii.


Simptomele carentei de vitamina B2:

 - Tulburari oculare
 - Crampe musculare
 - Diaree
 - Limba de culoare violacee
 - Buze uscate si crapate
 - Buza superioara atrofiata
 - Cuperoza
 - Piele grasa

Sursele de vitamina B2

Sursele de vitamina B2

Riboflavina se gaseste in numeroase alimente: legume cu frunze verzi, carne (ficat si rinichi), produse lactate, oua si drojdia de bere. In prezent, unele cereale pentru micul dejun sunt imbogatite cu vitamina B2.

 

 

Alimente bogate in vitamina B2(in miligrame la 100 g)
Drojdia de bere 4,40
Ficat 3,20
Branza 1,19
Cereale integrale 1,50

Necesarul de vitamina B2

Doza zilnica recomandata de vitamina B2 difera in functie de varsta persoanei si ia in considerare cantitatea necesara formarii rezervelor in organism, excretia prin urina a vitaminei, numarul de globule rosii, precum si alti factori mai complexi.

Pentru a compensa pierderile, femeile insarcinate si cele care alapteaza au nevoie de o doza mai mare de vitamina B2. In general, doza recomandata pentru adulti variaza intre 1,1 si 1,3 mg pe zi si este echivalentul unei portii de cereale integrale imbogatite cu vitamina B2.

 

 

Doza recomandata de vitamina B2 (in miligrame pe zi)
Sugari 0,4
Copii intre 1 si 3 ani 0,8
Copii intre 4 si 6 ani 1
Copii intre 7 si 9 ani 1,3
Copii intre 10 si 12 ani 1,4
Adolescenti intre 13 si 15 ani: baieti/ fete 1,6/1,4
Adolescenti intre 15 si 19 ani: baieti/ fete 1,6/1,5
Adulti: barbati/ femei 1,6/1,5
Varstnici (peste 75 ani): barbati/ femei 1,6
Gravide 1,6
Femei care alapteaza 1,8

Hipervitaminoza B2

Desi dozele mari de vitamina B2 nu sunt considerate a fi toxice, limita superioara recomandata este de 200 mg pe zi. Nu luati vitamina B2 in cantitati  mai mari decat cele prescrise de medic sau recomandate pe eticheta suplimentelor.

La fel ca si celelalte vitamine din grupul B, excesul de riboflavina este excretat prin urina, care devine in acest caz mai inchisa la culoare.

Data actualizare: 10-12-2013 | creare: 11-06-2012 | Vizite: 4983

Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Vitamine pentru un păr sănătos
  • Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
    Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
      intră pe forum
    Aplicația Activ (by ROmedic)
    Vrei să fii sănătos? Vrei să slăbești? Vrei sa fii în formă și să arăți bine? Vrei să te simți bine în corpul tău? Atunci trebuie să faci eforturi. Aplicația web "Activ" te ajută să fii consecvent în lupta pentru sănătatea ta.

    Accesează gratuit Aplicația
    Acest site foloseste cookies. Continuand navigarea va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Detalii OK