Lactatele in alimentatia copilului

©

Autor:

Lactatele in alimentatia copilului

Laptele si produsele lactate alcatuiesc una din grupele alimentare majore esentiale ale piramidei alimentare. Consumul de produse lactatate este incurajat, ca parte a unei alimentatii diversificate si echilibrate.

Lactatele sunt furnizoare importante de nutritenti:

  • vitaminele A, B1,B2,B6, B12, D, E
  • calciu
  • magneziu
  • acid folic

Copiii si produsele lactate

Lactate integrale - da sau nu?

Lactatele care se regasesc pe masa intregii familii  sunt adesea bogate in calorii, contin contin un numar mare de grasimi saturate, ce cresc nivelul colesterolului „rau”, favorizand dezvoltarea bolilor cronice la maturitate si obezitatea de la varsta mica.

Pana la varsta de 2 ani, medicii si nutritionistii recomanda consumul de lapte si produse lactate continut integral de grasime, pentru a putea beneficia de toti nutrientii necesari cresterii. Dupa 2 ani, este bine sa orientam alimentatia copilui spre lactate cu continut redus de grasime (nu degresate!).

Lapte pentru oase puternice?

Inca din copilarie, aflam ca e important sa consumam lapte si produse lactate, pentru a asimila vitamina D si calciu, necesare unor oase puternice si unei cresteri sanatoase. Importanta reala a consumului de lactate in copilarie este o chestiune controversata. Studii recente indica faptul ca produsele lactate au un impact adesea nesemnificativ in dezvoltarea oaselor si nu e nevoie de un consum exagerat.

Mai mult, vitamina D, necesara fixarii calciului in oase, poate fi asimilata si prin expunerea zilnica la soare!

Asadar, desi lactatele sunt foarte sanatoase si recomandate pentru o alimentatie corecta, nu trebuie facute excese de niciun fel. Fiti sigur ca juniorii vor creste mari si sanatosi, vor avea oase puternice, unghii tari, dinti sanatosi si par stralucitor si daca nu ii determinati sa consume lactate la fiecare masa.

 

O portie de lactate de cateva ori pe saptamana este suficienta. Cat anume inseamna o portie?

  • o cana cu lapte
  • un pahar de iaurt
  • 50 de grame de branza

    Atentie!
    Aveti grija ca toate lactatele pe care le consuma copiii dumneavoastra sa fie pasteurizate, pentru a evita pericolul infectarii cu Salmonella. Cumparati lapte si lactate doar din medii autorizate.

Cum convingem copiii sa consume lactate?

Am stabilit ca lactatele nu ar trebui sa lipseasca din meniul unui copil sanatos, in cantitatile potrivite. Ce e de facut insa daca cei mici resping laptele si produsele derivate?

E evident ca nu trebuie sa obligam in niciun caz copilul sa consume ceva impotriva vointei lui, insa putem recurge la mici trucuri care sa-i faca sa-si primeasca doza necesara de lactate.

  • adaugati in omlete, pe langa legume, si o bucatica de branza cu continut moderat de grasime (Feta, Emmentaler, Cheddar), care vor masa mai consistenta si mai gustoasa
  • doua obiective dintr-o „lovitura”: salatele devin si ele mai atractive, daca adaugati cateva bucatele de Cheddar sau Mozzarela in ele
  • adaugati o felie subtire de branza in sandvisuri
  • coaceti in casa mini-pizza cu legume si putina branza
  • adaugati putin cacao (atentie la continutul de grasimi) in paharul cu lapte - ii va da un gust si un aspect diferit
  • obtineti un desert sanatos congeland un iaurt cu continut mediu de grasime in care ati adaugat bucati de fructe

Copilul are intoleranta la lactoza  - ce facem?

Dincolo de micile „mofturi” alimentare in privinta produselor lactate, exista situatii in care copiii pot avea intoleranta la lactoza, ori alergii la produsele lactate. Ce facem in acest caz?

Intoleranta la produsele lactate apare atunci cand sucul gastric nu contine enizma speciala (lactaza) pentru digerarea lactozei. Copiii cu intoleranta la lactoza  manifesta crampe si diaree dupa consumul de lapte sau alte produse lactate.

Renuntarea completa la lactate nu e o solutie, cu atat mai mult cu cat micutii sunt in crestere.
In acest caz, e recomandat sa alegeti produse cu un nivel mic al lactozei sau chiar fara lactoza. Branzeturile tari si iaurturile ce contin culturi active sunt mai usor de tolerat decat alte produse.

De asemenea, adresati-va medicului pentru a-i prescrie copilului anumite suplimente ce usureaza digestia lactozei.

In cazul in care copilul manifesta o alergie la produsele lactate, e mai indicat sa apelati la produse din soia, imbogatie cu calciu.

Aportul optim de calciu poate fi atins si prin consumul de:
  • fasole alba
  • naut
  • brocolli
  • verdețuri (busuioc, patrunjel, oregano,mărar)
  • urzici
  • spanac

Care este aportul optim de calciu?

Cantitatea zilnica necesara de calciu difera de la o varsta la alta, astfel:
  • 1-3 ani: 700 mg
  • 4-8 ani: 1000 mg
  • 9-13 ani: 1300 mg

Nu uitati ca, in cazul in care doza necesara de calciu nu poate fi asimilata prin intermediul alimentelor, se poate apela la suplimentele alimentare de calciu.


Data actualizare: 15-08-2024 | creare: 04-05-2007 | Vizite: 7698
Bibliografie
1 - 6 motive sa consumi produsele lactate, link: https://www.webmd.com/diet/features/6-reasons-to-get-your-diary
2 - Laptele si produsele lactate - sfaturi pentru copii si femei insarcinate, link: https://www.nidirect.gov.uk/milk-and-dairy-products-advice-for-children-and-pregnant-women
3 - Cum atingi nivelul de calciu/Atunci cand copii nu pot sau nu vor sa manance lactate, link: https://kidshealth.org/parent/growth/feeding/calcium.html#
4 - Branzeturile - continut de grasime, link: https://www.bcpa.co.uk/factsheets/FatContentOfCheeses.htm
5 - Calciul, link: https://ods.od.nih.gov/factsheets/Calcium-HealthProfessional/
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!


Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • O nouă tehnică pentru depistarea timpurie a aterosclerozei
  • Pentru sănătatea inimii, luați cu precauție suplimente de calciu!
  • Consumul de lapte integral a fost asociat cu o greutate mai sănătoasă la copii
  •