Diabet zaharat

Diabetul zaharat este cea mai frecventa boala endocrina, caracterizata prin complicatii ce se dezvolta în timp si afecteaza, in principal, ochii, rinichii, nervii si vasele de sange.

 

Multe persoane care constata frecventa acestei boli, mai ales daca se confrunta si cu cazuri de diabet in familie, si/sau o greutate excedentara, ajuns sa se intrebe daca prezinta risc de diabet.

De regula, motive intemeiate de suspiciune pentru diabet sunt cele trei semne majore:

• setea accentuata
• urinarea frecventa si excesiva
• apetitul crescut si constant

Debutul acestor simptome se poate face brusc la persoanele sub 40 de ani si care nu sunt de obicei obezi si pot fi însotite de scadere in greutate sau de aparitia cetoacidozei în timpul unei boli sau dupa o interventie chirurgicala. In aceste cazuri, diabetul este de tip insulino-dependent sau non-insulino-dependent prin mecanism autoimun).

In contrast cu aceasta categorie de pacienti, la persoanele supraponderale simptomele apar gradat, în a doua jumatate a vietii. Diagnosticul poate fi pus si la o persoana asimptomatica care este depistata cu glicemie crescuta la analizele de rutina. In acesr caz, diabetul este non-insulino-dependent, fara legatura cu mecanismul autoimun).

Termenii de insulino-dependent, respectiv non-insulino-dependent descriu cele doua stari:

• predispus la a dezvolta cetoacidoza
• rezistent la cetoacidoza 

Care sunt criteriile pentru diagnosticarea diabetului ?

Criteriile dupa care se poate pune un diagnostic de diabet sunt:

•  concentratia glucozei plasmatice dupa postul de peste noapte >140mg/dl (7,8 mmol/l), in cel putin doua zile diferite.
•  concentratia glucozei plasmatice dupa ingestia a 75 g de glucoza >200mg/dl (11.1 mmol/l) la 2 ore si cel putin înca o determinare in timpul celor doua ore de test.

Tipuri de diabet

Exista trei forme majore de diabet primar (pentru care nu exista o boala asociata care sa determine dezvoltarea diabetului):

•  Diabet imun de tip insulino-dependent (numit si DZID tip 1)
•  Diabet imun de tip non-insulino dependent (numit si DZNID tip1 - este un stadiu intermediar al DZID tip 1, în care exista o capacitate redusa de producere a insulinei care previne coma cetoacidozica, dar care nu poate mentine glicemia sanguina la un nivel normal)
•  Diabet non-imun de tip non-insulino dependent (numit si DZNID tip 2 - diabet zaharat de tip 2)

 

De asemenea, exista si forme secundare de diabet (exista conditii patologice care favorizeaza sau determina aparitia diabetului):
•  Boala pancreatica
•  Tulburari hormonale
•  Indus de medicamente si substante chimice
•  Anomalii ale receptorilor insulinei
•  Sindroame genetice

Predispozitie si factori de risc

Mecanismul prin care se mosteneste diabetul zaharat insulino-dependent nu este inca inteles; predispozitia pentru diabet pare sa fie mai mult o cauza permisiva, decat una cauzala.

Cu toate acestea, exista factori care cresc probabiltatea aparitie diabetului la descendenti si dintre ei putem mentiona:

•  aparitia diabetului inainte de vârsta de 10 ani;
•  prezenta bolii non-insulino dependente la un parinte creste riscul dezvoltarii diabetului insulino-dependent la urmasi;
•  pentru diabetul prin mecanism autoimun riscul este mai mare daca tata are diabet decât daca mama are boala.

Vestea buna este ca studiile pentru depistarea mescanismelor de transmitere ereditara sunt incurajatoare pentru parintii diabetici care doresc sa aiba copii. In cazul diabetului non-insulino-dependent, agregarea familiala este mai frecventa, iar factorul patogenetic implicat este obezitatea.

Se crede ca anumite virusuri au o anumita implicare in aparitia diabetului zaharat. Printre cele mai adesea nominalizate sunt episoadele de:

• oreion
• hepatita
• mononucleoza infectioasa
• rubeola congenitala
• infectiile cu virusul Coxsackie

E important de spus faptul ca dovada serologica a infectiei virale recente la diabetici este neconcludenta.

Complicatile diabetului

In cazul diabetului zaharat este posibila aparitia, pe langa hipoglicemie, a doua complicatii majore ale bolii acute:

•  Cetoacidoza diabetica (complicatie obisnuita a DZID) - este determinata de deficitul de insulina, în paralel cu cresterea concentratiei de glucagon si apare adesea în cazul întreruperii tratamentului cu insulina.
In acest caz, pacientului invoca lipsa poftei de mâncare, greata, varsaturi, urinari frecvente si in cantitate mai mare, dureri abdominale, iar în lipsa tratamentului, se poate ajunge la alterarea starii de constiinta sau coma. Febra marcheza prezenta unei infectii. Tratamentul se face cu insulina (fara de care coma nu poate fi remisa), fluide intravenos, potasiu, bicarbonat.

•  Coma hiperosmolara (complicatie frecventa DZNID) este un sindrom de deshidratare accentuata,  în conditiile unui aport insuficient de apa. Tratamentul se realizeza urgent cu cantitati mari de lichide intravenos, potasiu, bicarbonat.
 
Exista si alte complicatii tardive: anomalii circulatorii, retinopatie, nefropatia diabetica, neuropatie, polineuropatie periferica, mononeuropatie, radiculopatii, neuropatii vegetative, amiotrofia, ulcerele piciorului diabeticului, infectii.

Tratamenul diabetului

Coordonata principala a tratamentului bolnavului de diabet zaharat este mentinerea unei glicemii normale pe parcursul a 24 h.

Iata care sunt valorile normale ale glicemiei pe care trebuie sa le atinga un bolnav de diabet:

• dimineata, pe stomacul gol: 60-130 mg/dl
• inainte de pranz: 60-130 mg/dl
• dupa masa de pranz: <200
• in jurul orei 15.00: >65

 

In ceea ce priveste tratamentul medicamentos, exista doua mari clase de medicamente pentru diabetul zaharat:

• insulina
• antidiabeticele orale

Insulina

Insulina este necesara pentru tratamentul tuturor pacientilor cu DZID si la multi dintre pacientii cu DZNID (care nu raspund la dieta si/sau la tratamentul cu agentii orali).

In functie de durata intrarii in actiune si de perioada de actiune, insulina poate fi:

• rapida - actioneaza la 1h, are efect maxim la 6h si efecte masurabile la 16 h dupa administrare
• intermediara - actioneaza la 2,5 h, are efect maxim la 11h si o durata totala de actiune de 25h
  
• lenta
  

Terapia conventionala, pe care il primesc cei mai multi pacienti, implica administrarea a 1-2 injectii de insulina intermediara pe zi (+/- insulina rapida). Insulina extrarapida poate fi administrata inainte de o masa care contine un supliment caloric, sau alimente nepermise in mod obisnuit.

Terapia insulinica intensiva se realizeaza prin administrarea insulinei cu actiune intermediara sau lunga seara, alaturi de insulina rapida inainte de fiecare masa.

Este de mentionat faptul ca înaintea unui efort fizic sustinut este necesara scaderea dozei de insulina administrate.

Antidiabeticele orale

Principalele clase de medicamente orale pentru tratamentul diabetului sunt:
•  Derivatele de sulfoniluree
•  Metformin
•  Derivati de tiazolidindione

Aparitia hipoglicemiei dupa tratamentul cu agenti orali este mai rara decat in cazul insulinei, dar tinde tinde sa fie mai severa si mai prelungita, iar spitalizarea devine obligatorie în acest caz.

La pacientii cu o forma de boala relativ blanda, agentii orali pot aduce nivelul glicemiei la normal. In schimb, la persoanele cu o forma mai severa a bolii, glicemia tinde sa se imbunatateasca, dar nu poate atinge nivelul normal.

 

Aparitia hipoglicemiei

Hipoglicemia poate fi provocata de  lipsa unei mese, de un efort neasteptat, dar si fara a avea o legatura cu acesti factori precipitanti.

In timpul zilei, hipoglicemia determina transpiratii, nervozitate, tremur si foame, iar in timpul somnului pot aparea transpiratii nocturne, vise neplacute si dureri de cap, dimineata devreme.

Daca hipoglicemia se mentine pot aparea confuzii, comportament anormal, pierderea starii de constienta sau convulsii.

 

Atacurile de hipoglicemie sunt periculoase si daca devin frecvente, pot prevesti o evolutie defavorabila a bolii. In cazul episoadelor de hipoglicemie, daca pacientul este constient, acestuia i se vor administra zahar, bomboane sau bauturi nealcoolice ce contin zahar.  Daca insa  pacientul este in stare de inconstienta, se impune administrarea de glucoza intravenos.      

 

Este bine ca pacientii sa aiba asupra lor o fiola de glucagon pentru cazurile in care accesul la asistenta medicala este intarziat.

 

Rezistenta la insulina

Necesitatea administrarii a 200 sau mai multe unitati de insulina pe zi pentru a controla hiperglicemia si a preveni cetoacidoza este definita arbitrar ca rezistenta la insulina.

 

Rezistenta la insulina este consecinta lipsei secretiei de insulina de catre pancreasul pacientilor cu DZID, si respectiv obezitatii, in cazul pacientilor cu DZNID.