Deficitul de zinc

Homeostazia zincului

Corpul uman conține aproximativ 2-3 g zinc distribuit în toate țesuturile, dar cu o concentrație mai mare în mușchi și os (90% din total), ficat, rinichi, prostată, tract gastrointestinal, piele, creier, iar în plasmă se găsește doar 2% din total (valorea serică normală este de 70-125 ug/dL).

Doza zilnică recomandată este de 12mg pentru femei (15-19 mg pentru femeile însărcinate) și 15 mg pentru bărbați. Cantitatea de zinc ingerată zilnic este de multe ori insuficientă în cazul anumitor grupuri cu necesități crescute, precum copii, vârstnicii sau persoanele ce urmează diete pentru reducerea greutății corporale.

Absorbția zincului se realizează la nivelul duodenului și jejunului și este favorizată de legarea acestuia de aminoacizii sau fosfații prezenți la acest nivel, asftel încât o masă bogată în proteine nu aduce doar un aport mare de zinc, dar îi favorizează și absorbția. Absorbția este redusă de acidul fitic prezent în cereale, orez, porumb prin formarea de complexe insolubile cu zincul.

După absorbție zincul ajunge în plasmă, unde circulă majoritar legat de proteine precum albumina, alfa-microglobulina și transferina, de unde se distribuie către toate organele, unde se localizează intracelular (40% nucleu, 50% citosol și 10% membranele celulare).

Eliminarea zincului se face pe cale renală, digestivă și cutanată și variază în funcție de nivelul acestuia în organism. Postul sau efortul fizic extenuant cresc eliminarea urinară a zincului, iar transpirația abundentă crește eliminarea pe cale cutanată. (2, 3, 5)

Surse de zinc

Zincul există în mod natural în aer, apă și sol, iar biodisponibilitatea sa depinde de numeroși factori precum temperatura, pH-ul sau conținutul în carbon, însă, pentru oameni, aportul principal se obține pe cale digestivă din alimentație și mai puțin prin inhalare sau prin piele.

Cele mai bogate alimente în zinc sunt produsele de origine animală (carnea de pui, miel, iepure, ficatul), stridiile și scoicile, asftel încât deficiența de zinc apare adesea la persoanele ce urmează diete vegetarine, atât din cauza aportului scăzut de zinc, cât și ca urmare a ingestiei unei cantități mari de inhibitori ai absorbției zincului din cereale și leguminoase.

Alimentele cu un conținut moderat de zinc sunt ciupercile, varza, susanul negru, orezul brun, alunele.

Cele mai sărace alimente în zinc sunt uleiul, untul, zaharurile, gemurile, produsele rafinate, fructele.

Cele mai bune surse de zinc pentru persoanele ce urmează o dietă vegetariană sunt tofu, soia, nucile, alunele și cerealele fortificate cu zinc. (1, 2, 3, 4)

Rolurile zincului în organism

• Zincul este cofactor pentru numeroase enzime precum fosfataza alcalină, alcool dehidrogenaza, anhidraza carbonică etc.
• Are rol în reglarea apetitului
• Are rol în sinteza ADN-ului și a ARN-ului și în stabilitatea genomică, zincul intrând în componența a numeroase enzime precum ARN polimeraza sau revers-transcriptaza
• Potențează efectele vitaminei D la nivel osos
• Are un rol important în perioada de creștere, zincul interacționând cu numeroși hormoni esențiali în această perioadă, precum hormonii tiroidieni, testosteronul, insulina, somatomedinul-c, osteocalcina; de asemenea, sinteza hormonului de creștere și IGF-1 (insulin like growth factor-1) este influențată de nivelul zincului în organism
• Are rol antioxidant (reducere leziunile induse de reacțiile oxidative) - crește nivelul glutation-reductazei, este cofactor pentru superoxid-dismutaza, inhibă NADPH oxidaza, inhibă formarea citokinelor citotoxice precum TNF-alfa, IL-1, IL-8
• Reduce leziunile ADN-ului induse de radiațiile UV
• Are rol în imunitate prin intevenția în maturizarea, activarea și proliferarea limfocitelor T, este cofactor pentru hormonul timic- timulina, stimulează celulele Natural Killer (NK), prin stimularea chemotactismului pentru polimorfonucleare neutrofile și prin influențarea producerii de anticorpi de către limfocitele B.
• Zincul este implicat în creșterea celulară și în procesul de apoptoză, având efect de protecție impotriva leziunilor celulare, iar deficitul de zinc a fost asociat cu mai multe etape ale procesului de transformare neoplazică. Efectul anti-neoplazic este amplificat de asocierea cu seleniu. (2, 5, 7, 11)

Cauze ale deficitului de zinc

Deficitul de zinc poate fi congenital (rar) sau dobândit (cel mai frecvent).

Deficitul congenital de zinc:

• acrodermatitis enteropathica, o afecțiune cu transmitere autosomal-recesivă cauzată de mutații are transportorului intestinal Zip4 și care se manifestă prin triada dermatită, diaree, alopecie
• mutația genei SLC30A2 care codifică transportorul zincului din serul mamei în lapte, astfel încât apare un deficit sever de zinc la nou-născuții hrăniți exclusiv la sân

Cauzele dobândite pot fi sistematizate astfel:

Aport insuficient de zinc:

• dieta vegetariană sau săracă în produse de origine animală
• procesarea alimentelor determină pierderea unei cantități importante de zinc
• alimentație parenterală

Malabsorbție:

• consumul unor cantități mari de acid fitic (găsit în cereale și leguminoase) care leagă zincul în tractul digestiv și împiedică absorbția sa
• consumul unor cantități mari de fibre alimentare care accelerează tranzitul intestinal și reduce timpul de absorbție a micronutrienților
• ciroză hepatică
• boala Wilson
• mucoviscidoză
• rezecții intestinale
• parazitoze intestinale
• hipoproteinemie
• boli inflamatorii intestinale (Boala Crohn, colita ulcerativă)
• utilizarea agenților chelatori precum penicilamina

Pierderi excesive de zinc:

• pierderi excesive pe cale digestivă în caz de diaree cronică, fistule intestinale
• pierderi excesive pe cale urinară în caz de administrare de diuretice, boală renală cronică
• hemodializă
• arsuri severe
• hiperhidroză
• metroragie
• catabolism crescut în caz de traumatisme, infecții, intervenții chirurgicale

Nevoi crescute de zinc:

• sarcină și lactație
• stres
• obezitate
• prematuritate
• anabolism crescut la copiii în perioada de creștere, perioada de convalescență

Alte cauze:

• alcoolism cronic
• tratament cu histidină, etambutol, anticonvulsivante, anticonceptionale orale
• siclemie
• diabet
• neoplazii (1, 3, 5, 10)

Semnele deficitului de zinc

Deficitul ușor de zinc se manifestă prin reducerea simțului gustativ (hipogeuzie), oligospermie, reducerea nivelului testosteronului, hiperamoniemie, deficit de atenție și concentrare și pierdere în greutate pe seama reducerii țesuturilor non-adipoase.

Deficitul moderat se însoțește de reducerea apetitului, retard al creșterii, hipogonadism, înârzierea pubertății, impotență, manifestări cutanate, acnee, somnolență, letargie, anorexie, întârzierea vindecării rănilor, reducerea simțului olfactiv (hiposmie), fotofobie, lipsa adaptării vederii la întuneric (cecitate nocturnă), conjunctivită, opacități corneene, degenerare maculară.

Deficitul sever (de obicei cauzat de acrodermatitis enteropathica sau terapie chelatoare cu penicilamină) se manifestă cu dermatită buloasă, diaree, alopecie, glosită, ulcere trofice, depresie, infecții recurente (în special pneumonie virală sau fungică, prostatită și infecții oportuniste), atrofie timică, îmătrânire prematură.

Deficitul de zinc afectează funcția de reproducere atât la bărbați, cât și la femei, zincul având rol în sinteza și secreția hormonilor luteinizant, foliculostimulant și testosteron, în diferențierea gonadală, în inițierea contracțiilor uterine în timpul travaliului și în sinteza și secreția hormonilor implicați în creșterea și dezvoltarea fetală. (1, 2, 3, 5, 6, 10)

Boli asociate cu deficitul de zinc

• nanism și hipogonadism
• bolile din spectrul autistic
• boala Huntington
• scleroza multiplă
• scleroza laterală amiotrofică
• tulburările de personalitate
• depresia
• boala Alzheimer
• epilepsia
• schizofrenia
• ataxia Friederich
• siclemia
• diabet și insulinorezistență (12)

Diagnostic

Determinarea zincului seric și confirmarea deficitului printr-un test de suplimentare cu zinc în cazul nivelului seric normal este cea mai folosită metodă de diagnostic; fiind un element majoritar intracelular și din cauza faptului ca există variații circadiene (niveluri mai mari dimineața și mai mici pe parcursul zilei), nivelul seric nu reflectă deficitul total de zinc al organismului, astfel încât rezultatul trebuie corelat cu simptomatologia clinică.

În prezența deficitului de zinc, nivelul seric al cuprului poate fi crescut prin creșterea absorbției sale intestinale, astfel încât poate fi folosit ca test suplimentar. (1, 9)

Tratament

Pentru persoanele cu deficiență ușoară, fără simptomatologie importantă este suficiantă suplimentarea dietei cu alimente bogate în zinc.

La persoanele simptomatice, tratamentul constă în administrarea de suplimente de zinc per os în doză de 20-40 mg/zi, până la restabilirea nivelurilor normale. Intoxicația cu zinc este o situație rară, care apare ca urmare a folosirii unor doze mari (150-250 mg/zi) pe o perioadă îndelungată de suplimente cu zinc, iar consecințele care apar sunt mai degrabă datorate deficitului de cupru pe care îl cauzează și includ anemie, leucopenie, neutropenie, hipercolesterolemie. Intoxicația acută cu zinc se manifestă prin epigastralgii, vărsături și letargie.

De asemenea, este necesar tratamentul cauzei care a dus la deficitul de zinc.

Alte metode includ oprirea tratamentului cu medicamente ce cauzează deficit de zinc, evitarea consumului de alcool, consilierea persoanelor cu dietă vegetariană pentru a-și suplimenta dieta cu alimente bogate în zinc (soia, nuci etc).

Unele persoane necesită tratamentul simptomatic al durerilor abdominale, diareei, glositei etc. (1, 3, 5, 8)