Peştele în alimentaţia gravidei
©
Autor: Costin Oana

Consumul de peşte este important şi în cazul femeilor însărcinate, nutrienţii din peşte contribuind la creşterea şi dezvoltarea copilului, însă din cauza conţinutului de mercur, care în cantităţi mari poate avea implicaţii negative asupra dezvoltării creierului copilului şi a sistemului său nervos, trebuie acordată o atenţie specială tipurilor de peşte consumate în sarcină.
În general, pentru un adult mercurul din peştele consumat nu constituie o problemă, însă în cazul femeilor însărcinate se recomandă evitarea speciilor de peşte care conţin cantităţi mari de mercur (de obicei peştii mari, răpitori, precum rechinul, peştele-spadă, macroul regal) şi alegerea celor cu conţinutul de mercur cel mai scăzut. (1), (2)
Mercurul se acumulează în lacuri, oceane şi ape curgătoare, transformându-se în metil-mercur, o neurotoxină care, în cantităţi ridicate, poate fi periculoasă pentru sistemul nervos. Unii peşti acumulează în organism mai mult metil-mercur decât alţii, în funcţie de mediul unde cresc, dimenisuni, alimentaţie şi durata de viaţă. (2), (3)
Şi femeilor care intentionează să rămână însărcinate li se recomandă să fie precaute în consumul de peşte, pentru că dacă în mod regulat consumă peşte bogat în mercur, acesta se poate acumula la nivelul sistemului lor circulator, afectând ulterior viitorul copil.
Care sunt aşadar tipurile de peşte care pot fi consumate înainte şi în timpul sarcinii şi care ar trebui evitate ori consumaţi cu moderaţie? Conform recomandărilor FDA (U.S. Foos and Drug Administration):
Cele mai bune opţiuni (2-3 porţii pe săptămână) sunt:
- anşoa, cod, sardine, somon, hering, plătică, macrou de Atlantic sau Pacific, eglefin, merluciu, păstrăv din ape proaspete
Opţiuni bune (o porţie pe săptămână):
- crap, biban, lufăr, halibut, cod negru, ton
De evitat (au conţinutul cel mai mare de mercur):
- macroul regal, rechinul, peştele-spadă, marlinul,
Nu consumaţi peşte sau fructe de mare insuficient sau deloc preparate termic, pentru a evita contactarea unor bacterii sau virusuri periculoase!
Data actualizare: 20-07-2017 | creare: 20-07-2017 | Vizite: 18088
Bibliografie
(1) Pregnancy and fish: What's safe to eat?, link: http://www.mayoclinic.org/healthy-lifestyle/pregnancy-week-by-week/in-depth/pregnancy-and-fish/art-20044185 (2) Mercury Levels in Fish, link: http://americanpregnancy.org/pregnancy-health/mercury-levels-in-fish/
(3) Seafood Do's and Don'ts When Pregnant, link: http://www.eatright.org/resource/health/pregnancy/what-to-eat-when-expecting/seafood-dos-and-donts-when-pregnant
(4) Eating Fish: What Pregnant Women and Parents Should Know, link: https://www.fda.gov/Food/FoodborneIllnessContaminants/Metals/ucm393070.htm
©
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.- Dieta gravidei
- Iritatii sau intoxicatii in timpul sarcinii
- Am luat foarte multe kg in timpul sarcinii
- Ce trebuie sa mancam in timpul sarcinii?
- Cum ar trebui sa am alimentatia?
- Greutatea pe parcursul sarcinii