O linguriță de scorțișoară în cafeaua de dimineață: modul natural de a reduce rezistența la insulină

Thomas DeLauer, cunoscut specialist în nutriție metabolică și fitness, este o figură recunoscută în mediul online pentru modul în care traduce concepte complexe din biochimie și nutriție în informații practice. Prin platforma sa educațională de pe YouTube, el explorează adesea mecanismele hormonale și metabolice care stau la baza sănătății umane.
În acest interviu, DeLauer discută despre un ingredient aparent banal — scorțișoara — și despre modul în care consumul regulat, chiar și al unei simple lingurițe dimineața, poate influența rezistența la insulină, metabolismul glucozei și controlul greutății corporale, susținându-și afirmațiile prin date provenite din meta-analize și studii publicate în reviste științifice.

Scorțișoara – un mimetic natural al insulinei

DeLauer subliniază că un aport zilnic mic de scorțișoară – între jumătate și o linguriță și jumătate – poate mima efectul insulinei și reduce glicemia a jeun.
În termeni simpli, scorțișoara acționează precum un insulin mimetic, adică imită acțiunea insulinei asupra celulelor. Aceasta contribuie la scăderea glucozei circulante și la reducerea producției hepatice de glucoză, printr-un mecanism ce implică un compus activ numit MHPC (methylhydroxychalcone polymer).

Acest efect a fost demonstrat într-o meta-analiză din 2024 publicată în „Phytotherapy Research”, care a reunit 24 de studii clinice. Rezultatele au arătat constant o scădere semnificativă a glicemiei și o îmbunătățire a sensibilității la insulină la persoanele care au consumat scorțișoară în doze moderate.
DeLauer recomandă consumul acesteia pe stomacul gol, într-un pahar cu apă sau adăugată în cafea, pentru a amplifica efectul de reglare a glucozei matinale – fenomenul cunoscut drept „dawn phenomenon” (creșterea fiziologică a glicemiei în zorii zilei, în paralel cu creșterea nivelului de cortizol).

Efectul asupra glicemiei postprandiale și al apetitului

Scorțișoara nu doar reglează glicemia bazală, ci și atenuează creșterea bruscă a glucozei după mese.
Un studiu publicat în American Journal of Clinical Nutrition a arătat că doze mai mari (între 3 și 6 lingurițe) pot încetini golirea gastrică, un efect similar cu acela al medicamentelor agoniste de receptor GLP-1 (precum semaglutidul/Ozempic).

Prin stimularea secreției de GLP-1 (glucagon-like peptide 1), scorțișoara prelungește timpul de digestie, întârzie absorbția carbohidraților și reduce apetitul postprandial.
DeLauer avertizează totuși că excesul poate fi nociv, deoarece scorțișoara conține cumarină, o substanță care, în doze mari, poate afecta metabolismul hepatic. De aceea, el recomandă scorțișoara de Ceylon (Cinnamomum verum), cu un conținut redus de cumarină și o compoziție fitochimică mai sigură.

Un mod practic de utilizare este adăugarea scorțișoarei în iaurt, ovăz sau shake-uri proteice, pentru a tempera creșterea glicemiei după mese și a induce sațietate. DeLauer notează că acest efect este deosebit de util după post (postul intermitent), când organismul este predispus la variații rapide ale glucozei.

Cum susține scorțișoara sensibilitatea la insulină

Dincolo de efectul mimetic, scorțișoara optimizează utilizarea insulinei în celulele țesuturilor periferice.
În aceeași meta-analiză menționată anterior, cercetătorii au observat o reducere semnificativă a indicelui HOMA-IR (Homeostatic Model Assessment of Insulin Resistance), un marker al rezistenței la insulină.
Cu alte cuvinte, după administrarea scorțișoarei, organismul are nevoie de mai puțină insulină pentru a obține același efect de transport al glucozei în celule.

Acest mecanism este esențial pentru prevenția diabetului zaharat de tip 2, dar și pentru reducerea riscului de complicații metabolice, deoarece excesul cronic de insulină este asociat cu inflamație sistemică și depunerea de grăsime viscerală.

Efecte benefice asupra profilului lipidic

Un alt beneficiu documentat al scorțișoarei, evidențiat într-o meta-analiză din 2022, este scăderea colesterolului LDL și a trigliceridelor.
Participanții care au introdus zilnic scorțișoară în alimentație au înregistrat o reducere medie de 6 mg/dl a colesterolului LDL și de 9 mg/dl a trigliceridelor.

Acest efect pare să fie mediat prin două mecanisme:

• Activarea proteinei AMPK, care stimulează oxidarea acizilor grași și reduce lipogeneza hepatică.

• Creșterea activității receptorilor LDL, facilitând „docking-ul” (fixarea) particulelor LDL la nivel hepatic, ceea ce duce la epurarea colesterolului circulant.

În esență, scorțișoara ajută organismul să „recicleze” colesterolul din sânge, îmbunătățind astfel sănătatea cardiovasculară.

Sprijin în controlul greutății corporale

Efectul de reglare metabolică se extinde și asupra gestionării greutății corporale.
O meta-analiză publicată în „Journal of Food Biochemistry” (2022) a arătat că un aport zilnic de 2–3 grame de scorțișoară (aproximativ 1–2 lingurițe) a fost asociat cu o scădere medie în greutate de 0,7 kg în doar câteva săptămâni.

Această pierdere nu este rezultatul unui „arderi magice a grăsimii”, ci mai degrabă al unei combinații între reducerea apetitului, scăderea glicemiei și îmbunătățirea sensibilității la insulină.
Totuși, DeLauer menționează și un posibil efect termogenic direct, datorat cinnamaldehidei, compusul aromatic principal al scorțișoarei.

Într-un studiu realizat la Universitatea din Michigan (2017), s-a observat că cinnamaldehida activează proteinele de decuplare mitocondrială (UCP), determinând arderea grăsimilor sub formă de căldură. În experimentele pe culturi celulare și modele animale, tratamentul cu cinnamaldehidă a dus la reducerea acumulării de grăsime și la prevenirea obezității chiar și în condiții de dietă hipercalorică.
Deși aceste date provin în mare parte din studii preclinice, ele susțin un mecanism biologic plauzibil pentru efectul de control ponderal.

6. Scorțișoara și efectele antioxidante: protecție împotriva stresului oxidativ

În finalul interviului, Thomas DeLauer abordează un aspect adesea trecut cu vederea: capacitatea antioxidantă a scorțișoarei, care are implicații importante nu doar în controlul glicemiei, ci și în protecția celulară generală.

Mai multe studii clinice au arătat că administrarea regulată de scorțișoară reduce nivelurile serice de malondialdehidă (MDA), un marker biochimic al peroxidării lipidice și al stresului oxidativ.
Prin scăderea MDA, se sugerează că organismul este mai bine protejat împotriva deteriorării oxidative a membranelor celulare și a lipoproteinelor, procese implicate în îmbătrânire, inflamație și disfuncție metabolică.

DeLauer subliniază faptul că, în paralel, scorțișoara stimulează activitatea enzimelor antioxidante endogene, în special:

• glutationul (GSH), principalul antioxidant intracelular;

• superoxid dismutaza (SOD), care neutralizează radicalii superoxid;

• catalaza, care degradează peroxidul de hidrogen.

Această combinație între reducerea stresului oxidativ și îmbunătățirea metabolismului glucozei creează un efect sinergic asupra funcționării mitocondriale și a sensibilității la insulină. Practic, celulele devin mai eficiente energetic și mai puțin susceptibile la inflamația metabolică cronică.

În plus, scorțișoara poate potența efectul antioxidant al cafelei, ceea ce explică de ce adăugarea ei în băutura de dimineață poate aduce beneficii metabolice imediate, într-un context deja bogat în polifenoli și acizi fenolici proveniți din cafea.

7. Când și cum trebuie utilizată scorțișoara pentru efecte optime

DeLauer oferă o sinteză clară a momentelor și dozelor recomandate în funcție de obiectivul urmărit:

• Pentru reglarea glicemiei și a sensibilității la insulină:
  Consumul trebuie făcut dimineața, pe stomacul gol, într-o doză de 1–2 lingurițe dizolvate în apă, adăugate în cafea sau integrate într-un mic dejun proteic. Acesta este momentul în care organismul prezintă o creștere fiziologică a glucozei (fenomenul „dawn”), iar scorțișoara poate contracara efectul prin mimetism insulinic.

• Pentru reducerea apetitului și controlul greutății:
  Se recomandă 3–4 lingurițe împărțite în mai multe doze de-a lungul zilei, adăugate în iaurt, ovăz, smoothie-uri sau shake-uri proteice. În acest context, efectul principal este încetinirea golirii gastrice și stimularea GLP-1, similară acțiunii medicamentelor moderne anti-obezitate.

• Pentru efectul antioxidant și de protecție celulară:
  Oricând în cursul zilei, inclusiv în combinație cu cafeaua sau ceaiul verde, deoarece polifenolii din aceste băuturi acționează complementar cu compușii fenolici din scorțișoară, amplificând răspunsul antioxidant endogen.

DeLauer atrage însă atenția asupra tipului de scorțișoară folosit:
numai scorțișoara de Ceylon (Cinnamomum verum) este recomandată pentru uz regulat, deoarece scorțișoara Cassia (Cinnamomum cassia) – cea mai comună pe piață – conține niveluri mult mai mari de cumarină, o substanță hepatotoxică în doze mari.

Astfel, alegerea corectă a sursei devine esențială nu doar pentru eficiență, ci și pentru siguranță metabolică.

8. Concluzie: o simplă schimbare cu impact metabolic major

În concluzia interviului, Thomas DeLauer sintetizează un mesaj esențial: micile intervenții nutriționale pot avea efecte profunde asupra homeostaziei metabolice, mai ales când sunt integrate într-un stil de viață echilibrat.

Scorțișoara, prin multitudinea de mecanisme dovedite științific – mimetism insulinic, reglarea glucozei, stimularea GLP-1, activarea AMPK și efectul antioxidant – acționează ca un veritabil modulator metabolic natural.

Efectele sale sunt cuantificabile atât în parametrii glicemici și lipidici, cât și în controlul greutății corporale și al stresului oxidativ. Deși nu este o „substanță miraculoasă”, scorțișoara ilustrează perfect principiul medicinei nutriționale: alimentele corect folosite pot deveni instrumente terapeutice eficiente.

Într-un context în care rezistența la insulină, obezitatea și sindromul metabolic sunt tot mai frecvente, includerea scorțișoarei în alimentația zilnică – în cantități moderate și controlate – poate reprezenta o strategie simplă, sigură și accesibilă pentru îmbunătățirea sănătății metabolice generale.