Suplimente care îți pot distruge rinichii: perspectiva unui nefrolog

Dr. Sean Hashmi este medic nefrolog și specialist în medicină a obezității, cu peste 15 ani de experiență în îngrijirea pacienților cu boli renale. Activitatea sa clinică l-a confruntat constant cu situații în care suplimente considerate „naturale” sau „sigure” au declanșat insuficiență renală acută sau au accelerat evoluția unor boli renale cronice. În interviul analizat, el explică pe înțelesul publicului cum anumite suplimente pot produce leziuni ireversibile la nivel renal, prin mecanisme celulare și metabolice bine documentate. Cercetarea prezentată arată că impactul poate fi sever, mai ales atunci când produsele sunt slab reglementate sau conțin compuși toxici în mod natural.

De ce unele suplimente distrug rinichii

În această secțiune, Dr. Hashmi explică motivele pentru care suplimente aparent inofensive pot provoca insuficiență renală acută chiar și la persoane sănătoase. El descrie trei mecanisme principale:

• Declanșarea insuficienței renale acute, uneori într-un interval foarte scurt;

• Inducerea unui proces lent dar ireversibil de fibroză, prin care țesutul renal sănătos este treptat înlocuit cu țesut cicatricial;

• Impactul asupra pacienților cu afecțiuni preexistente, la care suplimentele pot precipita necesitatea dializei sau a transplantului.

Cauza principală este industria suplimentelor, care rămâne insuficient reglementată. Pe piață există produse cu ingrediente puțin testate, adesea combinate cu alte substanțe fără studii adecvate de siguranță. În plus, consumatorii cu boli renale sunt frecvent expuși la riscuri crescute tocmai pentru că suplimentele nu includ avertismente privind rinichiul, așa cum se întâmplă cu medicamentele obișnuite.

Acidul aristolochic, cea mai periculoasă toxină

Dr. Hashmi descrie acidul aristolochic drept „cel mai periculos toxin” regăsit în suplimente. Substanța se găsește în:

• plante din genul Aristolochia (de exemplu, Aristolochia fangchi),

• remedii tradiționale asiatice, inclusiv preparate etichetate ca „birthwort”.

Problema majoră este că acidul aristolochic acționează ca un agent care pătrunde în celulele renale, unde creează „dispozitive explozive” moleculare direct pe ADN, sub formă de aducte. Aceste leziuni declanșează mutații și fibroză severă.

Dr. Hashmi menționează date epidemiologice îngrijorătoare:

• peste 60% dintre pacienții expuși ajung la boală renală în stadiu terminal;

• aproape toți necesită dializă sau transplant;

• până la 40% dezvoltă ulterior cancer de tract urinar;

• riscul de cancer urocelular este crescut de aproximativ 50 de ori în populațiile expuse.

Un aspect relevant este că multe suplimente nu menționează explicit aceste plante, fiind etichetate vag sau sub denumiri tradiționale greu de recunoscut de către publicul larg.

Cum apare deteriorarea ADN-ului

Medicul detaliază cele trei etape prin care acidul aristolochic produce leziuni ADN și insuficiență renală:

• Metabolizare prin enzimele citocromului P450, care transformă molecula într-o variantă extrem de reactivă.

• Legarea acestei forme reactive de ADN, formând aducte ce modifică structura și funcția genetică a celulei.

• Inducerea mutațiilor și a cicatrizării progresive a țesutului renal, proces ce poate continua mult timp după expunere, ducând la declin renal și creșterea dramatică a riscului de cancer.

Dr. Hashmi citează o analiză amplă de douăzeci de ani care a identificat plantele ce conțin acid aristolochic drept o cauză majoră a „nefropatiei induse de acid aristolochic”, o afecțiune bine documentată și extrem de agresivă.

Pericolul ascuns al lemnului-dulce (black licorice)

Dr. Hashmi trece la un alt supliment surprinzător de periculos: lemnul-dulce negru, prezent atât în suplimente și ceaiuri, cât și în bomboane tradiționale. Problema derivă din glicirizină, transformată în organism în acid gliciretinenic.

Acest compus interferează profund cu mecanismele fine de control ale rinichilor. El „hackuiește” sistemul de reglare a sărurilor și generează:

• creșterea retenției de sodiu;

• pierdere de potasiu;

• hipertensiune;

• suprasolicitare renală progresivă.

Dr. Hashmi explică faptul că glicirizina blochează enzima 11β-hidroxisteroid-dehidrogenază tip 2, ducând la o stare numită pseudohiperaldosteronism. Chiar și cantități mici pot produce dezechilibre grave la persoane sensibile.

O informație importantă oferită de medic: bomboanele roșii cu aromă de „licorice” nu conțin glicirizină, fiind aromatizate cu anason sau compuși artificiali, deci nu împărtășesc același risc renal.

Dar formele „naturale” — suplimente, ceaiuri, extracte — pot produce efecte marcante chiar la doze modeste. Cazurile clinice citate arată că aproximativ 50 de grame de bomboane cu lemn-dulce negru consumate zilnic, timp de două săptămâni, pot destabiliza semnificativ electroliții și funcția renală.

Adevărul despre lemnul-dulce roșu și cel negru

După explicarea riscurilor asociate lemnului-dulce negru, Dr. Hashmi clarifică un aspect des menționat greșit în discuțiile publice: nu toate produsele numite „licorice” conțin glicirizină. Variantele roșii ale bomboanelor, foarte populare în SUA, nu includ extract de lemn-dulce, ci sunt aromatizate cu anason sau arome sintetice. Prin urmare, nu au același impact asupra rinichilor și nu induc dezechilibrele dramatice ale metabolismului electroliților descrise anterior.

În schimb, risc real prezintă suplimentele pe bază de rădăcină de lemn-dulce, ceaiurile și extractele concentrate, deoarece acestea furnizează cantități mari de glicirizină, greu de anticipat de către consumator. Cazurile documentate arată că ingestia regulată a unor doze aparent mici a dus la hipopotasemie severă, retenție de sodiu și hipertensiune accentuată, mecanisme care suprasolicită rinichii și pot precipita insuficiență renală la persoanele vulnerabile.

Trei plante periculoase pentru sănătatea rinichilor

Dr. Hashmi atrage atenția asupra a trei plante frecvent promovate ca „remedii naturale”, dar cu potențial nefrotoxic clar documentat.

7.1. Sunătoarea (St. John’s Wort, Hypericum perforatum)

Utilizată adesea pentru tulburări de dispoziție, sunătoarea interferează cu enzimele citocromului P450, ceea ce modifică modul în care corpul metabolizează multe medicamente. Această interacțiune indirectă poate duce la concentrații toxice ale medicamentelor concomitente, crescând nivelul lor în sânge și amplificând riscul de leziuni renale. Efectul nu vine din toxicitatea directă a plantei, ci din schimbarea regulilor farmacocineticii, fără ca utilizatorul să fie conștient de acest lucru.

7.2. Vița-zeului (Thunder god vine, Tripterygium wilfordii)

Această plantă conține triptolidă, o substanță care generează cantități mari de radicali liberi în țesutul renal. Rezultatul este moarte celulară programată în tubii renali, ceea ce poate duce la deteriorare accelerată a funcției renale în doar câteva săptămâni de utilizare. Dr. Hashmi explică faptul că triptolida activează „comutatoare de autodistrugere” la nivel celular, un mecanism confirmat în studii clinice.

7.3. Pelinul (Warmwood)

Pelinul conține tujon, o substanță neurotoxică ce produce stres oxidativ intens și afectează funcția mitocondrială a celulelor renale. Se ajunge astfel la deficit energetic sever al celulelor renale, care nu mai pot îndeplini funcțiile de filtrare. Acest tip de toxicitate este subtil, dar progresiv, și poate duce la deteriorare renală persistentă, mai ales dacă produsul este consumat ca supliment sau ceai concentrat.

Dr. Hashmi subliniază că aceste plante sunt adesea comercializate pentru depresie, inflamații, probleme digestive sau dureri cronice, însă rareori avertizează asupra riscurilor renale, deși literatura științifică documentează clar acest pericol.

Toxicitatea vitaminei A

Dr. Hashmi explică faptul că excesul de vitamina A nu este eliminat ușor din organism, iar acumularea în timp provoacă hipervitaminoză A, o afecțiune ce poate duce la:

• inflamația țesutului renal;

• fibroză interstițială;

• nefrită;

• stres oxidativ accentuat în celulele tubulare renale.

Explicația medicului este simplă: vitamina A devine toxică atunci când depășește capacitatea organismului de a o metaboliza, declanșând un proces similar cu „supraîncărcarea motorului cu ulei”. Studiile menționate în discuție arată că dozele mai mari de 10.000 UI pe zi, administrate pe perioade lungi, cresc riscul de afectare renală cu aproximativ 40% la persoanele predispuse.

Vitamina A concentrată este adesea promovată pentru imunitate sau sănătatea pielii, însă Dr. Hashmi atrage atenția că deseori consumatorii iau mai multe forme de suplimente simultan, depășind fără să știe doza sigură.

Riscurile supradozării vitaminelor C și D

Dr. Hashmi prezintă în continuare două situații frecvente de supradozaj, în special în contextul suplimentelor de tip „megadoză”.

9.1. Vitamina C și formarea cristalelor de oxalat

În cantități excesive, vitamina C se transformă în oxalat, care se combină cu calciul și produce cristale de oxalat de calciu în tubii renali. Medicul compară fenomenul cu un lichid suprasaturat în care „cristalele încep să se depună”. Oxalații acționează ca niște particule abrazive ce irită și deteriorează țesutul renal.

Doze de peste 2.000 mg pe zi au fost asociate cu creșterea cu până la 30% a riscului de formare a pietrelor la rinichi în populațiile sensibile.

9.2. Vitamina D și hipercalcemia

Dozele excesive de vitamina D cresc nivelul calciului din sânge, generând hipercalcemie și depuneri de calciu în rinichi (nefrocalcinoză). Depunerile acționează ca o „întărire a țevilor” în sistemul renal, reducând treptat capacitatea rinichilor de a filtra.

Riscul crește când ingestia depășește 4.000 UI pe zi fără monitorizare medicală, ceea ce în timp poate crește probabilitatea de afectare renală cu 20–35%.

Dr. Hashmi precizează că aceste probleme nu sunt legate de dozele din multivitamine obișnuite, ci de suplimentele concentrate promovate pentru imunitate sau diverse beneficii generale.

Semne care indică leziuni renale cauzate de vitamine

Medicul trece apoi la simptomele care pot sugera afectarea renală indusă de consumul excesiv de vitamine. Printre manifestările de alarmă se numără:

• oboseală persistentă, neexplicată prin alte cauze;

• modificări ale frecvenței sau volumului urinării;

• dureri în zona lombară, în special în proximitatea rinichilor;

• edeme ale gleznelor, picioarelor sau mâinilor;

• greață sau vărsături fără altă explicație medicală.

Aceste semne apar deoarece rinichii încetează să mai filtreze efectiv toxinele, iar organismul începe să acumuleze substanțe care în mod normal ar fi eliminate.

Creatina: între mit și realitate

Dr. Hashmi abordează un subiect foarte controversat: creatina și potențialele ei efecte asupra rinichilor. În mod surprinzător pentru mulți consumatori, mesajul său este clar: creatina este, în general, sigură pentru persoanele cu funcție renală normală, atunci când este utilizată în dozele recomandate de 3–5 grame pe zi.

El insistă însă asupra unui aspect care generează confuzie atât în rândul pacienților, cât și al medicilor: creatina crește nivelul de creatinină, markerul pe care nefrologii îl folosesc pentru a evalua filtrarea glomerulară. Creșterea creatininei datorată creatinei nu reflectă afectare renală, ci un fenomen biochimic normal. Dacă pacientul face analize în timp ce utilizează creatină, medicul poate interpreta eronat rezultatul.

De aceea, Dr. Hashmi recomandă ca persoanele care urmează să facă un test de sânge să întrerupă creatina cu câteva zile înainte, pentru a evita un rezultat fals crescut al creatininei.

El citează și o revizuire din 2023 care a analizat cu rigurozitate literatura de până acum și nu a găsit dovezi solide că utilizarea de creatină induce insuficiență renală la persoane sănătoase. Ideea centrală este clară: mitul toxicității renale a creatinei nu este susținut de date, însă evaluarea funcției renale trebuie interpretată în context.

Situațiile în care creatina trebuie evitată complet

Deși creatina este sigură pentru majoritatea oamenilor sănătoși, Dr. Hashmi subliniază categoric existența unor condiții în care suplimentarea este contraindicată.

12.1. Boala polichistică renală

Studiile pe animale au sugerat că administrarea de creatină poate accelera creșterea chisturilor. Astfel, pentru persoanele cu această boală, creatina nu este recomandată sub nicio formă.

12.2. Boala renală cronică avansată, înainte de dializă

Creatina poate influența volumul de lichide din organism. În cazul pacienților cu rezervă funcțională renală foarte scăzută, mici variații de volum pot împinge pacientul către necesitatea dializei. Creatina poate, de asemenea, să interacționeze negativ cu medicamente precum diureticele.

12.3. Afecțiuni cardiace și cardiorenale

La pacienții cu insuficiență cardiacă sau sindroame cardiorenale, ajustarea lichidelor este extrem de sensibilă, iar creatina poate destabiliza acest echilibru.

12.4. Hipertensiune sau diabet necontrolate

Dr. Hashmi afirmă clar că suplimentarea cu creatină nu este recomandată până când aceste condiții nu sunt stabilizate, deoarece pot agrava evoluția bolii renale.

Mesajul său este unul de prudență: creatina nu este toxică în sine, dar poate agrava situații clinice fragile, motiv pentru care nefrologul trebuie implicat în decizie.

Ghidul de utilizare al suplimentelor proteice

După creatină, Dr. Hashmi analizează suplimentele proteice, un alt subiect intens discutat în comunitatea sportivă. El precizează că proteina în sine nu este toxică pentru rinichi, dar consumul excesiv poate pune o presiune suplimentară pe rinichii deja afectați.

Când organismul metabolizează proteine:

• producția de deșeuri azotate crește;

• presiunea glomerulară crește;

• aciditatea metabolică crește;

• filtrarea renală devine mai solicitantă.

Pentru persoanele cu boală renală, acest surplus „de gunoi metabolic” suprasolicită un sistem deja vulnerabil.

Dr. Hashmi oferă o limită clară: peste 1,3 g de proteină pe kilogram corp pe zi poate accelera declinul funcției renale la cei cu boală renală preexistentă. Acesta este pragul considerat „limită superioară” dincolo de care pacientul intră în zona de risc.

În stadiile avansate de boală renală, recomandarea se modifică dramatic: necesarul proteic scade la 6–8 g pe kilogram pe zi (în transcript apare formula numerelor din sfera gramelor totale, însă sensul este că aportul trebuie redus substanțial). Mesajul este clar: suplimentele proteice nu trebuie folosite fără o evaluare nutrițională și nefrologică atentă.

Problema suplimentelor contaminate

Dr. Hashmi dedică o secțiune importantă problemei calității suplimentelor, evidențiind faptul că multe cazuri de toxicitate atribuite unor plante „benefice” sunt de fapt provocate de contaminare sau adulterare.

El oferă două exemple relevante:

14.1. Ginsengul

Despre ginseng se știe că are potențiale efecte protective asupra rinichilor, datorită compușilor activi numiți ginsenozide. Cu toate acestea, cazurile de toxicitate raportate în clinică au avut legătură cel mai probabil cu:

• contaminanți toxici;

• ingrediente adăugate fără menționare pe etichetă;

• variații mari în concentrația substanțelor active;

• interacțiuni medicamentoase neașteptate.

O analiză din 2023 a arătat că aproximativ 30% dintre produsele comerciale pe bază de ginseng conțin contaminanți sau aditivi, ceea ce explică numeroasele reacții adverse.

14.2. Echinacea

Considerată în general sigură, echinacea devine problematică pentru anumite categorii:

• pacienți cu boli autoimune renale;

• pacienți cu transplant renal.

Prin stimularea sistemului imunitar, echinacea poate „aprinde” procese inflamatorii preexistente, agravând boala. Dr. Hashmi atrage atenția că aproximativ 5–7% dintre persoanele cu boli autoimune renale prezintă agravări ale simptomelor când consumă echinacea în mod regulat.

Mesajul general: plantele nu sunt periculoase doar prin compoziția lor, ci și prin lipsa controlului calității, care poate transforma un supliment benign într-unul toxic.

Cum să îți protejezi rinichii dacă folosești suplimente

În această secțiune, Dr. Hashmi oferă ghidul său practic pentru utilizarea în siguranță a suplimentelor.

15.1. Comunicarea cu medicul

Mulți pacienți omit să menționeze suplimentele pe care le iau. Medicul insistă: adu întotdeauna suplimentele la consultație, notează dozele și durata utilizării și discută orice produs nou cu nefrologul sau medicul curant.

15.2. Evitarea categoriilor cu risc ridicat

Printre produsele ce necesită prudență extremă:

• suplimentele pe bază de plante din surse nereglementate;

• produse de tip „detox” pentru rinichi;

• vitamine administrate în megadoze;

• suplimente cu „proprietary blends” care nu declară ingredientele;

• produse fabricate în absența supravegherii regulatorii.

15.3. Verificarea serioasă a suplimentelor

Dr. Hashmi recomandă:

• căutarea certificărilor USP sau NSF;

• verificarea ingredientelor transparente;

• căutarea datelor de siguranță pe PubMed;

• consultarea resurselor dedicate sănătății renale, precum kidney.org.

Absența oricărei dovezi de siguranță este un semnal de alarmă.

Mesajul final: informarea, prudența și comunicarea cu medicul sunt cele mai eficiente arme împotriva toxicității suplimentelor.

Monitorizarea funcției renale atunci când folosești suplimente

Dr. Hashmi explică faptul că persoanele care consumă regulat suplimente — fie ele vitamine, extracte botanice sau produse pentru performanță fizică — ar trebui să își monitorizeze funcția renală mai atent decât populația generală. El recomandă solicitarea periodică a unui panel metabolic de bază, care include valorile creatininei și rata estimată de filtrare glomerulară (eGFR).

Accentul său nu este pus pe valori izolate, ci pe evoluția în timp. O ușoară creștere a creatininei între două analize consecutive poate indica faptul că rinichii sunt suprasolicitați de un supliment pe care pacientul îl consideră inofensiv. De asemenea, persoanele cu factori de risc — diabet, hipertensiune, boli cardiace, exces ponderal — ar trebui să își testeze funcția renală mult mai frecvent.

Ideea centrală este că monitorizarea regulată permite detectarea precoce a efectelor adverse, înainte ca acestea să devină ireversibile.

Semnele clinice ale deteriorării renale

Dr. Hashmi oferă o listă de simptome care pot indica afectarea rinichilor, indiferent dacă aceasta este cauzată de suplimente sau de alte procese patologice.

Printre cele mai importante semne se numără:

• modificări ale urinării (frecvență, culoare, spumozitate);

• edeme în glezne, picioare sau în jurul ochilor;

• oboseală severă neexplicată;

• greață sau dificultăți de respirație fără cauză aparentă;

• gust metalic sau respirație cu miros de amoniac.

Medicul insistă că simptomele pot fi subtile, dar ele apar pentru că rinichii nu mai reușesc să elimine eficient toxinele sau excesul de lichide din organism. În absența intervenției medicale, deteriorarea poate progresa rapid.

Prevalența utilizării suplimentelor periculoase în rândul pacienților cu boală renală

Dr. Hashmi menționează un studiu publicat în 2013 în American Journal of Kidney Diseases, care a evaluat utilizarea suplimentelor alimentare la persoanele cu boală renală cronică. Concluzia majoră: aproximativ 20% dintre pacienți folosesc suplimente ce pot deteriora rinichii fără să cunoască riscurile.

El folosește această informație pentru a pune o întrebare directă publicului: ce suplimente consumă în prezent și dacă au discutat acest aspect cu medicul curant. Este o invitație la introspecție și la responsabilitate, pentru că mulți pacienți nu asociază suplimentele „naturale” cu potențialul lor de toxicitate.

Mesajul esențial este că lipsa discuțiilor dintre pacient și medic crește riscul de complicații severe, iar informarea corectă poate preveni consecințe dramatice, inclusiv insuficiență renală acută.

Rezumatul suplimentelor cel mai periculoase pentru rinichi

În această secțiune, Dr. Hashmi sintetizează suplimentele despre care a discutat anterior, reafirmând motivele pentru care acestea pot afecta rinichii:

• Plante ce conțin acid aristolochic – produc leziuni ADN, mutații, cancer și insuficiență renală rapid progresivă.

• Lemn-dulce negru și extractele de lemn-dulce – provoacă pierdere de potasiu, retenție de sodiu și hipertensiune severă.

• Vița-zeului – declanșează moarte celulară accelerată în tubii renali.

• Sunătoarea – modifică metabolizarea medicamentelor, crescând toxicitatea lor renală.

• Pelinul – produce stres oxidativ și afectare mitocondrială.

• Doze excesive de vitamine A, C și D – fiecare dintre acestea are un mecanism specific prin care lezează rinichii.

• Creatina – periculoasă doar în anumite afecțiuni renale sau cardiovasculare.

• Proteinele în exces – suprasolicită rinichii afectați.

• Ginseng contaminat – problemele apar din cauza impurităților sau a ingredientelor nedeclarate.

• Echinacea – problematică pentru persoanele cu boli autoimune sau transplant renal.

Dr. Hashmi insistă că informația nu este menită să sperie publicul, ci să promoveze o decizie informată în ceea ce privește suplimentele.

Concluziile finale despre utilizarea suplimentelor

În încheiere, Dr. Hashmi extrage trei principii esențiale pentru utilizatorii de suplimente:

20.1. Calitatea este esențială

Suplimentele trebuie achiziționate doar de la producători cu testare riguroasă și certificări independente (USP, NSF). Fără aceste garanții, contaminarea și etichetarea greșită sunt riscuri reale.

20.2. Mai mult nu înseamnă mai bine

Dozele mari nu oferă beneficii suplimentare — dimpotrivă, ele pot produce toxicitate severă, mai ales în cazul vitaminelor liposolubile și al extractelor botanice puternice.

20.3. Comunicarea cu medicul este obligatorie

Suplimentele sunt parte din tratamentul general al unui pacient, iar medicul trebuie să cunoască exact ce folosește acesta pentru a evalua corect interacțiunile, riscurile și necesitatea monitorizării.

În final, Dr. Hashmi își transmite mesajul său constant: protejarea sănătății începe cu informare, prudență și grijă de sine — nu doar prin evitarea toxinelor, ci și prin cultivarea unui stil de viață bazat pe somn adecvat, mișcare, alimentație și relații sănătoase.