Niacina (vitamina B3) - rol în prevenția bolilor de inimă [meta-analize]

Interviul realizat de canalul Physionic, coordonat de cercetătorul și comunicatorul științific Dr. Nicholas Norwitz, explorează un subiect clasic, dar încă controversat în medicina cardiovasculară: niacina (vitamina B3) și rolul său în prevenția bolilor de inimă. Dr. Norwitz, cunoscut pentru modul riguros în care disecă studiile științifice, prezintă o analiză detaliată bazată pe patru lucrări științifice, dintre care trei meta-analize majore, pentru a răspunde la o întrebare esențială: poate niacina să reducă riscul de boală cardiovasculară?

Primele întrebări și începutul analizei

Autorul își deschide analiza recunoscând că, înainte de cercetare, știa doar elemente de bază despre niacină. După săptămâni de studiu sistematic, el descoperă un tablou mult mai complex decât se aștepta.
Pentru a evalua efectul real al vitaminei B3, analizează patru studii principale, dintre care trei sunt meta-analize care includ, fiecare, cel puțin 13 studii individuale.

Toate aceste meta-analize par să spună aceeași poveste: niacina nu aduce beneficii semnificative în prevenția bolilor cardiovasculare. Totuși, Dr. Norwitz atrage atenția că o astfel de concluzie, deși aparent clară, merită investigată în profunzime. Unele analize și autori susțin contrariul, argumentând că modul în care sunt interpretate datele poate distorsiona realitatea clinică.

Niacina și modificările profilului lipidic

Una dintre observațiile-cheie din literatura științifică este efectul consistent al niacinei asupra profilului lipidic. Potrivit revizuirii analizate de Dr. Norwitz, administrarea niacinei determină modificări spectaculoase ale lipidelor serice, cu o cifră care revine repetitiv în multiple surse: 35%.

Astfel, suplimentarea cu niacină poate produce:

• Scăderea colesterolului LDL (lipoproteine cu densitate mică) cu aproximativ 35%;

• Reducerea trigliceridelor tot cu circa 35%;

• Creșterea colesterolului HDL (lipoproteine cu densitate mare) cu până la 35%.

Aceste modificări sunt confirmate și de analiza Cochrane din 2017, deși valorile exacte diferă între studii în funcție de caracteristicile participanților.
Chiar și așa, concluzia rămâne consistentă: niacina are efecte biologice clare asupra metabolismului lipidic.

Cum acționează niacina în organism – mecanismele moleculare

Dr. Norwitz trece apoi la o explicație minuțioasă a mecanismelor prin care vitamina B3 influențează lipidele, explorând două țesuturi principale: țesutul adipos și ficatul.

După administrare, niacina pătrunde în sânge și se leagă de receptorii celulari de pe adipocite (celulele grase), mai exact de un receptor cuplat cu proteina G (G-protein-coupled receptor – GPCR). Acest tip de receptor este inhibitor, iar legarea niacinei determină o schimbare de conformație care inhibă activitatea unei enzime intracelulare numite adenilat-ciclază.

Această enzimă este responsabilă de producerea adenozin-monofosfatului ciclic (cAMP), care activează la rândul său proteina kinază A – o enzimă ce stimulează eliberarea acizilor grași din celula adiposă prin activarea lipazei hormon-sensibile.
Prin inhibarea acestei cascade, niacina reduce eliberarea acizilor grași liberi în sânge.

Efectele asupra ficatului și sintezei lipoproteinelor

Următorul pas descris este consecința directă a reducerii acizilor grași circulanți. În mod normal, ficatul îi preia și îi transformă în trigliceride, care sunt apoi ambalate în lipoproteine cu densitate foarte mică (VLDL) și ulterior în LDL.

Atunci când fluxul de acizi grași către ficat este scăzut, ficatul are mai puțin material de procesat, iar sinteza și eliberarea particulelor LDL scade semnificativ.
Rezultatul final: niveluri reduse de trigliceride și LDL-colesterol în sânge.

Aceasta explică, la nivel fiziologic, de ce niacina produce modificările lipidice observate în studii și confirmă coerența dintre efectele biochimice și cele clinice asupra profilului lipidic.

Niacina și colesterolul HDL – prelungirea vieții „colesterolului bun”

În ceea ce privește creșterea colesterolului HDL, mecanismul este diferit. Niacina inhibă expresia și plasarea receptorului HDL de pe suprafața celulelor, receptor cunoscut sub denumirea de β-ATP-sintază, reducând astfel capacitatea celulelor de a capta și degrada HDL-ul circulant.

De asemenea, niacina interacționează cu un alt tip de receptor GPCR care inhibă degradarea HDL.
Consecința acestor procese este că particulele de HDL rămân mai mult timp în circulație, ceea ce duce la creșterea nivelurilor serice de „colesterol bun”.

Dr. Norwitz subliniază că mecanismele prezentate nu sunt exhaustive, însă redau esența procesului fiziologic care explică modificările consistente observate în profilul lipidic sub tratament cu niacină.

Între biologie și realitate clinică – ce arată datele despre evenimentele cardiovasculare

După prezentarea efectelor moleculare și a raționamentului biologic care ar susține utilizarea niacinei, Dr. Norwitz revine la întrebarea centrală: aceste schimbări ale profilului lipidic se traduc în beneficii reale pentru sănătatea inimii?

Pentru a răspunde, el examinează o analiză cu 16 studii, împărțite în două mari categorii:

• Studii în care niacina a fost administrată împreună cu o statină;

• Studii în care niacina a fost folosită singură, fără statine.

Graficul prezentat arată cum fiecare studiu individual este reprezentat printr-un pătrat (rezultatul propriu) și o linie (intervalul de încredere).
Linia mediană de pe grafic reprezintă punctul zero — lipsa oricărui efect, pozitiv sau negativ.

Interpretarea:

• Când rezultatele se deplasează spre stânga, înseamnă reducere a riscului cardiovascular;

• Când se deplasează spre dreapta, înseamnă creștere a riscului cardiovascular.

Când autorul compară subgrupurile, observă că:

• Niacina asociată cu statine tinde să se deplaseze ușor spre dreapta (spre potențial efect dăunător), dar diferența nu este semnificativă statistic;

• Niacina folosită singură se deplasează ușor spre stânga, indicând o posibilă reducere a riscului, însă și aici valoarea p (p = 0,73) arată lipsa semnificației statistice.

Concluzia autorului este clară:
Niacina nu are efect semnificativ asupra mortalității cardiovasculare, fie pozitiv, fie negativ, indiferent dacă este administrată singură sau combinată cu statine.

Problema comparațiilor incorecte – niacina versus statine

De aici, Dr. Norwitz ridică o întrebare esențială de interpretare: față de ce este comparată niacina în aceste studii?

În mod ideal, un studiu ar trebui să compare un tratament cu un placebo, pentru a izola efectul propriu-zis al substanței. Însă, în majoritatea analizelor, „grupul de control” nu este placebo, ci un tratament standard cu statine sau alte medicamente hipolipemiante.

Prin urmare, niacina este evaluată nu față de absența tratamentului, ci față de o terapie deja eficientă. Într-un asemenea context, este firesc ca rezultatele să arate „ineficiența” niacinei — nu pentru că aceasta nu funcționează, ci pentru că nu depășește performanța statinelor.

Dr. Norwitz consideră acest aspect o limitare metodologică majoră, comună tuturor celor trei meta-analize examinate.

Reanalizarea datelor – ce se întâmplă fără statine?

Pentru a clarifica această problemă, autorii unei dintre analize au mers mai departe și au realizat o reanaliză în care au exclus studiile ce comparau niacina cu statine.

Rezultatele s-au schimbat considerabil.
Când niacina este comparată cu placebo sau cu absența unui tratament activ:

• În sindromul coronarian acut (situație în care fluxul sangvin către inimă este brusc redus), niacina a arătat un efect favorabil, reducând riscul evenimentelor acute.

• În accidentul vascular cerebral, efectul a fost de asemenea pozitiv, sugerând o potențială protecție.

• Totuși, în mortalitatea prin boală coronariană, nu s-au observat diferențe semnificative.

Dr. Norwitz notează că, deși aceste rezultate nu sunt uniforme, ele demonstrează că efectul niacinei poate fi mascat atunci când este comparată cu statine, ceea ce modifică percepția asupra eficienței sale.

Studiul controversat care a schimbat politica FDA

În continuare, autorul readuce în discuție un studiu de mari dimensiuni, considerat controversat, care a avut un impact decisiv în istoria niacinei.
Acest studiu a fost atât de amplu încât a avut o putere statistică excepțională și a influențat semnificativ concluziile meta-analizelor.

Rezultatul său: niciun beneficiu cardiovascular semnificativ pentru niacină.
Pe baza acestui studiu, FDA (Food and Drug Administration) a decis să retragă recomandarea de asociere a niacinei cu statinele, considerând combinația lipsită de valoare terapeutică suplimentară.

Totuși, Dr. Norwitz subliniază o problemă critică: populația studiată era formată în mare parte din indivizi sănătoși, nu din pacienți cu risc cardiovascular ridicat.
Cercetătorii citați în analiza Physionic argumentează că acest lucru distorsionează concluziile, deoarece niacina ar trebui testată la pacienți cu LDL crescut, HDL scăzut și trigliceride ridicate, nu la indivizi fără dislipidemie.

Autorul sugerează că o analiză de sensibilitate, în care studiul respectiv ar fi exclus, ar putea schimba substanțial rezultatele globale.

Efectele adverse – o parte ignorată a poveștii

După explorarea beneficiilor, interviul abordează un aspect crucial: riscurile și efectele secundare.
Pe baza analizelor disponibile, se observă o tendință îngrijorătoare privind metabolismul glucozei.

Mai multe meta-analize au raportat o creștere cu peste 30–40% a riscului de intoleranță la glucoză sau de creștere a glicemiei sub tratament cu niacină.
Această creștere este considerată semnificativă clinic, mai ales la persoanele cu predispoziție pentru diabet zaharat.

Pe lângă efectele metabolice, niacina poate provoca:

• înroșirea intensă a feței și gâtului (flushing);

• tulburări gastrointestinale;

• și, în unele cazuri, disconfort sever care limitează complianța la tratament.

Dr. Norwitz subliniază că aceste efecte nu trebuie ignorate, chiar dacă niacina rămâne o moleculă biologic activă și puternică.

Concluzia autorului – o moleculă cu dublu tăiș

În final, Dr. Norwitz sintetizează tot parcursul investigației:

• Niacina are efecte biologice puternice și măsurabile asupra lipidelor serice;

• Rezultatele clinice depind de populația studiată și de comparația folosită;

• Asocierea cu statinele nu aduce beneficii și poate chiar masca efectele pozitive proprii;

• Administrarea la persoane sănătoase nu este justificată, în timp ce la pacienții cu dislipidemie semnificativă ar putea exista un rol, dar doar sub supravegherea medicală strictă.

În viziunea sa, niacina este un supliment „cu două fețe”: eficient în unele contexte, dar cu un potențial de risc metabolic ce nu poate fi ignorat.
Puterea sa terapeutică, afirmă autorul, este reală, dar „această potență este o sabie cu două tăișuri”.