Ciocolata - un aliment sănătos?
Autor: Medrut Flavia - Petronela
Deși ciocolata are o reputație proastă din cauza faptului că îngrașă, mulți nu știu că aceasta are și multe beneficii. Ciocolata este făcută din semințe de cacao din arborele tropical Theobroma (1). Aceste semințe sunt extrem de complexe, conținând mai mult de 400 de substanțe. Multe dintre acestea pot afecta sănătatea fiecăruia. Indiferent care ar fi efectele acestui aliment delicios, ele depind de tipul ciocolatei și de cantitatea consumată (2).
De-a lungul anilor, ciocolata a fost asociată doar cu efecte negative: acnee, obezitate, tensiune arterială, boli coronariene și diabet. Descoperirile recente despre efectele biologice ale compușilor fenolici din cacao, i-au făcut și mai curioși pe cercetători. Astfel s-a descoperit că acești compuși au efecte asupra îmbătrânirii, stresului, aterosclerozei și reglează tensiunea arterială. Acum ciocolata este deseori lăudată pentru potențialul său antioxidant. (2)
Printre efectele benefice ale ciocolatei se numără: scăderea nivelului de colesterol, prevenirea declinului cognitiv, reducerea riscului de a avea probleme cardiovasculare. Dar acestea nu sunt singurele beneficii oferite de acest deliciu dulce. (1)
Ciocolata scade nivelul colesterolului în sânge
Un studiu publicat de Allen RR și colab. în revista The Journal of Nutrition a încercat să determine dacă ciocolata care conține steroli din plante și flavonoli din cacao, reușește să aibă vreun efect asupra nivelului de colesterol. Autorii au afirmat: „rezultatele indică faptul că, dacă o persoană consumă în mod regulat ciocolată ce conține steroli din plante și flavonoli din cacao, alături de o dietă cu conținut scăzut de grăsimi, nivelul de colesterol îi va scădea, iar tensiunea arterială îi va fi îmbunătățită.” (1)
Ciocolata poate ajuta pacienții cu Sindromul de Oboseală Cronică
Un studiu efectuat în Anglia de către PhD Steve Atkin, a arătat că ciocolata neagră (cu 85% cacao) a avut un efect pozitiv asupra subiecților care au declarat la sfârșitul studiului că se simt mai activi. Aceștia au consumat ciocolată neagră în fiecare zi, timp de 8 săptămâni. În mod surprinzător, aceștia nu au câștigat în greutate. Cercetătorii sunt de părere că această ciocolată intensifică acțiunea neurotransmițătorilor, cum ar fi serotonina, care ajută la reglarea stării de spirit și a somnului. Totuși, este nevoie de mai multe studii pentru a confirma acest efect. (5)
Ciocolata previne declinul memoriei
Cercetătorii de la Harvard Medical School spun că două căni de ciocolată caldă pe zi mențin creierul sănătos și ajută la prevenirea declinului memoriei la persoanele în vârstă. Ciocolata caldă ajută la păstrarea fluxului de sânge necesar în anumite zone ale creierului. Coordonatorul acestui studiu, Farzaneh A. Sorond declară: „Anumite zone ale creierului au nevoie de mai multă energie pentru a funcționa optim, prin urmare au nevoie de un flux sanguin mai puternic. Această conexiune, numită și cuplare neurovasculară, are un rol extrem de important în prevenirea unor boli ale creierului, cum este Alzheimer-ul.”. (1)
Ciocolata neagră poate proteja pielea împotriva efectelor soarelui
Compușii bioactivi din ciocolata neagră pot avea efecte benefice asupra pielii. Flavonolii protejează împotriva razelor soarelui, îmbunătățesc fluxul sanguin la nivelul pielii și ajută la hidratarea acesteia. Doza minimă la care apare eritem se referă la cantitatea minimă de raze UVB care provoacă înroșirea pielii la 24 de ore după expunerea la soare. Într-un studiu publicat de Williams S., Tamburic S. și Lally C. și efectuat pe 30 de subiecți, doza minimă la care apare eritem a fost dublată după ce aceștia au consumat ciocolată neagră bogată în flavonoli, timp de 12 săptămâni. Este indicat consumul de ciocolată neagră cu câteva săptămâni sau luni înaintea expunerii la soare. (4)
Ciocolata neagră este o sursă bogată de antioxidanți
Boabele de cacao neprocesate sunt printre cele mai bogate în antioxidanți, chiar mai bogate decât afinele și fructele Acai (Studiu efectuat de Stephen J. Crozier și colab.) (4)
Ciocolata reduce riscul apariției bolilor de inimă
Un studiu efectuat de Adriana Buitrago-Lopez și colab. și publicat în revista British Medical Journal, arată că ciocolata poate reduce cu aproximativ 30% riscul apariției bolilor de inimă. Rezultatele au fost prezentate la Paris în cadrul congresului „European Society of Cardiology”. Autorii declară: „Din câte s-a observat, nivelul cantității de ciocolată consumată pare să fie asociat cu o reducere substanțială a apariției bolilor cardiometabolice. Este totuși nevoie și de alte studii pentru a confrima acest efect al ciocolatei.” (1)
Tipuri de ciocolată recomandate
Nu toate tipurile de ciocolată sunt bogate în flavonoli, astfel trebuie să fim atenți înainte de a cumpăra o tabletă. Cacaua naturală are un gust puternic și înțepător datorită conținutului de flavonoli. Când ciocolata este preparată, sunt urmați anumiți pași pentru a reduce acest gust. Cu cât aceasta este mai procesată (prin procese precum fermentația, alcalinizarea, prăjirea), cu atât conținutul de flavonoli scade.
Majoritatea sortimentelor de ciocolată pe care le găsim în comerț sunt foarte procesate. Deși multă vreme s-a considerat că ciocolata neagră are cel mai mare conținut de flavonoli, cercetările recente spun că depinde de felul în care ciocolata a fost procesată. Prin urmare, este posibil să nu fie adevărat. Totuși, în ultima vreme, producătorii mari de ciocolată încearcă să păstreze un conținut cat mai mare de flavonoli în timpul procesării acesteia.
Cel mai bine este să alegem o ciocolată neagră în locul uneia cu lapte (mai ales in locul celor care conțin cantități mari de zahăr) și cacao care nu a fost tratată cu alcalini pentru a-i netraliza aciditatea naturală. (3)
Precauții
Ciocolata este foarte bogată în calorii și conține cantități mari de zahăr. Prin urmare, dacă dorim să ne pastram silueta și să nu câștigăm în greutate, este bine să avem o limită în ceea ce privește consumul de ciocolată. Conținutul mare de zahăr este una din cauzele apariției cariilor dentare.
De asemenea, există studii care arată că ciocolata poate provoca apariția osteoporozei. Hodgson JM și colab. au studiat legătura dintre consumul de ciocolată și densitatea osoasă la femeile în vârstă. Rezultatele arată că „femeile în vârstă care consumă ciocolată în fiecare zi au densitatea osoasă mai mică decât este normal”. (1)
2. https://www.health.harvard.edu/healthbeat/HEALTHbeat_030309.htm
3. https://my.clevelandclinic.org/services/heart/prevention/nutrition/food-choices/benefits-of-chocolate
4. https://authoritynutrition.com/7-health-benefits-dark-chocolate/
5. https://www.webmd.com/diet/features/health-by-chocolate?page=2
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
- Beneficiile principalelor condimente
- Alimente care pot ameliora stările de anxietate
- Dieta în gripă (ce să mănânci și ce să bei)
- Gadgeturi și unelte de bucătărie pentru un gătit mai sănătos
- Obiceiuri alimentare - efecte benefice ale unei diete sănătoase
- Alimente care îți scad apetitul
- Ce peşte să mănânc? Topul celor mai buni peşti şi cei de care să ne ferim
- Topul celor mai alergene alimente
- Alimentele înghețate - ce e bine și ce nu să ții la congelator
- Sfaturi pentru a păstra fructele și legumele proaspete mai mult timp
- E posibil să nu fie așa cum credeai - Mituri despre gătit
- Cum adaugi ușor fibre în alimentația ta
- Recomandări de gustări (între mese)
- Topul celor mai bune sfaturi alimentare
- Ce tip de carne alegem?
- Alimente expirate - ce e și ce nu riscant de mâncat
- Greșeli frecvente care te readuc la greutatea inițială (după ce ai slăbit)
- Sursele ascunse de sare din alimentație
- Cele mai sănătoase sosuri (dressing-uri) pentru salată
- Ce trebuie să mănânc dacă donez sânge?
- Manac zilnic cate o ciocolata si daca nu mananc simt nevoia
- Ciocolata ingrasa?
- Nisip la rinichi si consumul de ciocolata, produse proteice
- Nevoie de ciocolata?
- Cioco neagra