Postul alimentar (fasting cu apă) de 24 ore, 5 zile și 14 zile: comparație între efecte metabolice, cardiovasculare și hormonale

Nicholas Verhoeven, cercetător în biologie celulară și candidat la doctorat în medicină moleculară, este fondatorul canalului Physionic, o platformă educațională dedicată analizei detaliate a studiilor științifice din domeniul sănătății. Într-o serie de materiale video, el a examinat trei studii succesive care au investigat efectele postului exclusiv cu apă de 24 de ore, 5 zile și 14 zile. În acest articol vă oferim, în mod comparativ, concluziile asupra modului în care durata restricției calorice influențează metabolismul energetic, tensiunea arterială, profilul lipidic și parametrii hormonali precum insulina și factorul de creștere insulin-like IGF-1.
Cele trei experimente, deși diferite ca durată și populație studiată, converg spre o concluzie comună: postul cu apă declanșează o adaptare metabolică rapidă, dar cu efecte contrastante în funcție de perioada de abstinență.

Dinamicile metabolice: trecerea de la glucoză la cetone

În toate cele trei studii, Verhoeven descrie aceeași secvență metabolică: depleția glicogenului și tranziția către utilizarea acizilor grași și cetonelor ca sursă principală de energie.

• După 24 de ore de post, nivelul glicogenului hepatic și muscular scade substanțial, ceea ce determină mobilizarea rezervelor de grăsime. Totuși, în această fază scurtă, producția de cetone este abia la început, iar majoritatea energiei provine încă din oxidarea acizilor grași liberi.

• După 3–5 zile de post, organismul intră într-o stare completă de cetoză fiziologică. Studiul detaliat analizat de Verhoeven arată o creștere pronunțată a β-hidroxibutiratului (principalul corp cetonic), atât în sânge cât și în urină, în paralel cu o creștere marcată a acizilor grași neesterificați. Această stare energetică este stabilă până la finalul postului și persistă parțial chiar și în primele zile de realimentare.

• După 14 zile, cetonele rămân la un nivel foarte ridicat, iar metabolismul este aproape complet decuplat de la utilizarea glucozei. Se observă o reducere masivă a carbohidraților circulanți și o intensificare a oxidării lipidelor și aminoacizilor, conform profilului metabolomic.

Astfel, durata postului determină profunzimea adaptării metabolice: o zi inițiază procesul, cinci zile îl stabilizează, iar două săptămâni îl duc la un echilibru metabolic bazat aproape exclusiv pe lipide și cetone.

Pierderea în greutate: proporțională cu durata, dar parțial reversibilă

Un efect imediat și universal observat a fost scăderea în greutate, însă compoziția acestei pierderi variază în funcție de durata postului.

• În studiul de 24 de ore, cei 30 de participanți au pierdut în medie 1,5 kilograme, în principal prin pierdere de apă și glicogen, nu grăsime corporală.

• În studiul de 5 zile, 41 de persoane normoponderale au pierdut 4,6 kilograme (aprox. 7% din masa corporală), o parte considerabilă fiind atribuită țesutului adipos. La o lună după realimentare, o parte din greutate era încă pierdută, dar după trei luni, valorile reveneau la nivelul inițial.

• În experimentul de 14 zile, 26 de participanți (majoritatea femei supraponderale) au pierdut aproximativ 9 kilograme, dintre care aproximativ 80% reprezenta grăsime corporală, conform estimărilor lui Verhoeven.

În concluzie, scăderea ponderală crește aproape liniar cu durata postului, dar efectul este temporar dacă nu este urmat de schimbări dietetice susținute. Totuși, proporția pierderii de grăsime este semnificativ mai mare la posturile prelungite.

Tensiunea arterială: reducere progresivă, cu efect tranzitoriu

Efectele cardiovasculare ale postului cu apă s-au manifestat în special prin modificări ale tensiunii arteriale sistolice și diastolice.

• În cazul postului de 24 de ore, nu s-au observat schimbări semnificative ale tensiunii arteriale — efectul fiind considerat prea scurt pentru adaptări hemodinamice.

• După 5 zile, tensiunea sistolică a scăzut cu aproximativ 4 mmHg (−3,5%), iar cea diastolică cu până la 11 mmHg, reducere care a persistat până la o lună după realimentare, dar s-a normalizat la trei luni.

• La 14 zile de post, scăderea a fost mult mai pronunțată: tensiunea sistolică s-a redus cu 11 mmHg (−8%), în timp ce diastolica a rămas stabilă.

Verhoeven interpretează aceste date ca indicând o îmbunătățire moderată și temporară a tensiunii arteriale, dependentă de durata postului și de nivelul inițial al greutății. Reducerea este mai evidentă la persoanele supraponderale și poate fi asociată cu scăderea volumului plasmatic și cu modificările hormonale legate de retenția de sodiu.

Profilul lipidic: o inversare neașteptată a tendinței

Modificările nivelurilor de colesterol și trigliceride au constituit cel mai surprinzător rezultat al acestor studii — cu direcții opuse în funcție de durata postului.

• În postul de 24 de ore, colesterolul total și LDL-ul au crescut semnificativ, în timp ce trigliceridele au scăzut, iar HDL-ul a rămas stabil.

• În postul de 5 zile, s-a observat o creștere globală a colesterolului total, LDL și trigliceridelor, concomitent cu scăderea HDL-ului. Verhoeven sugerează că această creștere reflectă mobilizarea intensă a lipidelor din depozite și necesitatea organismului de a transporta acizi grași prin intermediul lipoproteinelor. Interesant este că trigliceridele au rămas ușor crescute chiar și la trei luni după terminarea postului.

• În schimb, după 14 zile de post, tendința s-a inversat complet: toate fracțiile de colesterol (total, LDL, HDL) au scăzut cu 7–10%, iar trigliceridele au rămas stabile.

Această schimbare de direcție sugerează că, în primele zile de post, are loc o eliberare bruscă de lipide în circulație, dar în posturile mai lungi organismul ajunge la o nouă homeostazie lipidică, cu scăderea sintezei hepatice și a circulației lipidelor.

Insulina și IGF-1: efecte puternice, dar reversibile

Pe plan hormonal, insulina și factorul de creștere IGF-1 au fost printre parametrii cei mai afectați, însă efectele s-au dovedit tranzitorii.

• În postul de 24 de ore, nivelul insulinei a scăzut cu 80%, iar glicemia cu aproximativ 9%, ceea ce indică o creștere rapidă a sensibilității la insulină.

• În postul de 5 zile, insulina a scăzut cu peste 60%, iar IGF-1 a urmat același tipar, sugerând o reducere temporară a semnalizării de creștere și proliferare celulară. Totuși, ambele valori au revenit complet la normal imediat după reluarea alimentației.

• În postul de 14 zile, glicemia s-a redus cu 16%, insulina cu 10%, iar rezistența la insulină (HOMA-IR) s-a îmbunătățit cu peste 20% în timpul postului. Cu toate acestea, la reluarea dietei, s-a observat o creștere paradoxală de 280% a rezistenței la insulină, o reacție de supracompensare metabolică.

Acest fenomen de „rebound insulinic” sugerează că postul foarte prelungit poate sensibiliza excesiv sistemul metabolic, astfel încât reintroducerea alimentației determină o reacție disproporționată, cel mai probabil din cauza refacerii rapide a glicogenului și a secreției reactive de insulină.

Modificările metabolomice: reorganizarea profundă a metabolismului celular

În analiza detaliată a studiului de 5 zile, Verhoeven a inclus o secțiune dedicată metabolomului, adică totalității metaboliților detectabili în sânge. Această abordare oferă o imagine globală asupra modului în care organismul își modifică funcțiile biochimice în timpul postului.

Pe baza hărților termice (heat maps) prezentate, s-au observat transformări profunde în principalele grupe metabolice:

• Metabolismul glucidic a fost redus semnificativ încă din ziua a treia, semn al scăderii utilizării glucozei.

• Metabolismul lipidic a devenit dominant: nivelurile de metaboliți asociați acizilor grași au crescut marcat, indicând o tranziție completă către oxidarea lipidelor.

• Metabolismul aminoacizilor a crescut, reflectând o mobilizare parțială a proteinelor pentru menținerea gluconeogenezei.

• Acizii biliari s-au redus, fapt logic în contextul lipsei alimentației și al scăderii secreției digestive.

După realimentare, toate aceste modificări s-au inversat rapid, metabolismul revenind la modelul bazat pe carbohidrați.
Această adaptare metabolică temporară sugerează o flexibilitate energetică remarcabilă, însă și o limitare a beneficiilor pe termen lung — o concluzie comună pentru toate cele trei durate de post.

Concluzii comparative: când beneficiile se transformă în reacții compensatorii

Comparând rezultatele celor trei experimente, Verhoeven conturează un model curbilinear al efectelor fastingului — beneficii crescânde până la un punct, urmate de posibile dezechilibre adaptive la posturile foarte lungi.

• Postul de 24 de ore activează rapid mecanismele de reglare metabolică, îmbunătățind sensibilitatea la insulină și reducând glicemia, însă fără a produce efecte cardiovasculare majore. Este o intervenție scurtă, sigură și reversibilă.

• Postul de 5 zile generează cele mai echilibrate efecte: scădere ponderală semnificativă, reducerea tensiunii arteriale, creșterea temporară a cetonelor, reducerea insulinei și a IGF-1, dar și o creștere paradoxală a colesterolului și trigliceridelor. Aceste efecte sunt profund metabolice, dar se normalizează în 30 de zile.

• Postul de 14 zile amplifică pierderea de grăsime și efectele asupra glicemiei și tensiunii, însă aduce o reacție de supracompensare hormonală după realimentare, prin creșterea accentuată a rezistenței la insulină. Cu alte cuvinte, beneficiul metabolic din timpul postului este contrabalansat de o reacție inversă la reluarea hranei.

Astfel, durata optimă pare să se situeze între 3 și 7 zile, perioadă suficientă pentru declanșarea proceselor benefice fără a produce dezechilibre persistente la nivel lipidic sau insulinic.

Interpretarea generală: echilibrul între restricție și adaptare

Seria Physionic scoate în evidență un principiu fundamental al fiziologiei umane: organismul răspunde la privarea calorică printr-o adaptare elegantă, dar temporară.

În primele zile, corpul:

• reduce secreția de insulină,

• crește oxidarea grăsimilor,

• produce cetone și scade tensiunea arterială.

Dacă postul continuă prea mult, însă, sistemul metabolic își ajustează set-point-urile:

• crește eficiența energetică,

• reduce utilizarea glucozei,

• iar după realimentare, tinde să supracompenseze prin stocare accelerată.

Verhoeven concluzionează că postul cu apă, practicat intermitent și în condiții controlate, poate fi o unealtă metabolică utilă, dar nu o soluție universală de regenerare sau detoxifiere. Efectele benefice există — dar sunt reversibile și contextuale, depinzând de durata, starea de sănătate și tipul de realimentare ulterior.