Semnele care arată că mănânci prea multe grăsimi

Dr. Sten Ekberg, fost decatlonist olimpic și medic holistic, este una dintre cele mai respectate voci în educația medicală alternativă, cunoscut pentru modul său clar și științific de a explica mecanismele fiziologice ale corpului uman. Pe canalul său de YouTube Wellness for Life, el abordează teme de nutriție, metabolism, longevitate și sănătate integrativă, cu scopul de a ajuta publicul să înțeleagă „cum funcționează cu adevărat corpul”.
În episodul dedicat semnelor care indică un consum excesiv de grăsimi, Ekberg discută cele mai frecvente 10 semne pe care oamenii le interpretează greșit. Interesant este că primele patru semne analizate sunt de fapt false, dar sunt printre cele mai răspândite mituri nutriționale moderne.

1. „Grăsimile te îngrașă” – un mit persistent

Primul și cel mai comun mit discutat de Dr. Ekberg este ideea că mâncatul de grăsimi duce inevitabil la creștere în greutate.
El explică faptul că această percepție provine dintr-o asociere superficială între densitatea calorică a grăsimilor și stocarea grăsimii corporale. Grăsimile sunt, într-adevăr, cea mai concentrată formă de energie (9 kcal/gram), motiv pentru care organismul le folosește ca principală rezervă energetică.
Totuși, nu grăsimea alimentară determină depozitarea grăsimii corporale, ci hormonul insulină – hormonul de stocare a grăsimii.

Atunci când consumăm carbohidrați, nivelul glicemiei crește, iar organismul eliberează insulină pentru a transporta glucoza din sânge către celule. O parte din această energie este folosită imediat, însă excesul este transformat și stocat sub formă de grăsime.
Grăsimea alimentară, în schimb, nu stimulează secreția de insulină, deci nu declanșează procesul de stocare.

Concluzia lui Ekberg:

• Grăsimea singură nu îngrașă.

• Combinarea grăsimilor cu carbohidrați în exces este ceea ce favorizează acumularea kilogramelor.

Această combinație (precum mesele bogate în pâine, paste, dulciuri și uleiuri) produce simultan un aport caloric mare și un nivel crescut de insulină, blocând arderea grăsimilor și stimulând depozitarea lor.

2. „Prea multe grăsimi cauzează rezistență la insulină” – fals

Un alt mit des întâlnit este ideea că o dietă bogată în grăsimi ar provoca rezistență la insulină, condiție asociată diabetului de tip 2.
Dr. Ekberg respinge această teorie și subliniază că rezistența la insulină este cauzată de consumul excesiv de carbohidrați, nu de grăsimi.

Mecanismul este simplu: nivelurile cronice crescute de insulină, cauzate de aportul frecvent de zaharuri și amidon, duc în timp la „saturarea” receptorilor insulinici, ceea ce forțează pancreasul să producă tot mai mult hormon pentru a obține același efect. Rezultatul este o spirală metabolică în care:

• celulele nu mai răspund eficient la insulină,

• organismul continuă să stocheze grăsime,

• iar senzația de foame apare mai des, deoarece corpul nu poate accesa eficient energia din depozite.

Ekberg subliniază că această stare de hiperinsulinemie cronică creează un cerc vicios: cu cât nivelul de insulină este mai mare, cu atât arderile sunt mai lente și senzația de foame mai accentuată.
Astfel, oamenii ajung să mănânce mai mult, chiar dacă depozitele de grăsime sunt pline.

3. „Te simți obosit după o masă bogată în grăsimi” – o interpretare greșită

Mulți cred că grăsimile sunt cauza senzației de oboseală după masă.
Dr. Ekberg contrazice ferm această idee, explicând că oboseala postprandială apare din cauza volumului mare de alimente și a combinației dintre carbohidrați și grăsimi, nu din cauza grăsimilor în sine.

El face referire la fenomenul numit „sindromul de Ziua Recunoștinței” – starea de somnolență după mesele copioase de sărbătoare, adesea atribuită greșit conținutului de triptofan din curcan. În realitate, spune medicul, somnolența apare pentru că organismul este suprasolicitat de:

• digestia unui volum mare de alimente,

• procesarea carbohidraților care cresc brusc glicemia,

• transformarea glucozei în trigliceride, atunci când celulele devin temporar rezistente la insulină.

Această conversie suplimentară – glucoză → trigliceride – consumă energie, iar corpul intră într-un fel de „pauză metabolică”.
Prin urmare, nu curcanul sau grăsimea sunt problema, ci combinația: carne + sosuri bogate în făină + deserturi dulci, care creează o încărcare simultană de grăsimi și zaharuri.

Ekberg adaugă că persoanele cu rezistență la insulină experimentează această oboseală chiar și după mese moderate, din cauza procesării ineficiente a glucozei.

4. „Grăsimile afectează inima” – adevăr distorsionat

Una dintre cele mai vechi credințe nutriționale este că grăsimile alimentare, mai ales cele saturate, provoacă boli cardiovasculare.
Dr. Ekberg subliniază că această idee s-a perpetuat zeci de ani, deși nu grăsimile, ci carbohidrații și rezistența la insulină sunt principalii factori care favorizează inflamația vasculară și formarea plăcilor de aterom.

Explicația sa:

• Grăsimile naturale, stabile, precum cele saturate (din carne, ouă, lactate integrale) sau mononesaturate (ulei de măsline), nu produc inflamație și pot fi consumate fără riscuri în contextul unei diete sărace în carbohidrați.

• În schimb, uleiurile vegetale industriale, obținute prin procese chimice (cum ar fi uleiul de soia, porumb sau floarea-soarelui), devin toxice prin oxidare și procesare, contribuind la stres oxidativ și inflamație.

El remarcă ironic că „nu există ulei de legume adevărat”, deoarece nu se extrage ulei din legume precum salata sau broccoli. Aceste „uleiuri vegetale” provin de fapt din semințe (soia, rapiță, porumb), procesate agresiv la temperaturi mari, ceea ce le face instabile și dăunătoare.

Astfel, problema nu este cantitatea de grăsime, ci calitatea acesteia și asocierea cu carbohidrați rafinați.
Când aportul de carbohidrați este mare, nivelul insulinei crește, iar orice exces de grăsime (chiar de calitate) este stocat, ceea ce amplifică riscul metabolic.

5. Probleme digestive și biliare – primele semne reale ale excesului de grăsimi

După demontarea miturilor, Dr. Ekberg începe să descrie semnele reale care indică un aport excesiv de grăsimi, iar primul organ implicat este vezica biliară.

Aceasta are rolul de a elibera bila, un lichid care emulsifică grăsimile – adică le „sparge” în particule fine, ușor de digerat de către enzimele pancreatice (lipaze).
Când vezica biliară este lentă, congestionată sau inflamată, nu poate elibera suficientă bilă pentru a face față unui aport mare de grăsimi. Rezultatul este o digestie incompletă, manifestată prin:

• diaree grasă, cauzată de eliminarea grăsimilor neabsorbite,

• scăderea toleranței digestive la mesele bogate în uleiuri și carne,

• senzația de greață după mese grase,

• crampe abdominale localizate sub coaste, în partea dreaptă.

Ekberg precizează că aceste simptome nu înseamnă neapărat că grăsimile sunt nocive, ci că organismul nu este pregătit să le proceseze.
În astfel de cazuri, cauza este mai degrabă o vezică biliară disfuncțională decât excesul absolut de grăsimi.

6. Scaunul flotant – semn al digestiei incomplete a grăsimilor

Un alt indiciu că organismul nu reușește să proceseze corect grăsimile este scaunul care plutește la suprafața apei.
Dr. Ekberg explică faptul că acest fenomen nu este o simplă coincidență, ci o dovadă a prezenței grăsimilor neabsorbite în tractul intestinal.

Dacă bila nu emulsifică eficient grăsimile sau dacă enzimele pancreatice (lipazele) nu acționează complet, o parte din grăsime rămâne nedigerată. Aceasta ajunge în scaun, făcându-l mai ușor decât apa.
Cauzele posibile sunt:

• insuficiență biliară (vezica biliară nu eliberează suficientă bilă),

• afectarea pancreasului (care nu secretă destule enzime digestive),

• sau consumul brusc crescut de grăsimi într-un organism neadaptat metabolic.

Ekberg recomandă observarea atentă a acestui semn: „Dacă scaunul tău plutește constant, înseamnă că mănânci mai multe grăsimi decât poate procesa corpul tău în acest moment.”
În astfel de situații, nu este necesar să se elimine complet grăsimile, ci să se reducă temporar aportul și să se sprijine funcția biliară și pancreatică.

7. Eructațiile și balonarea după mese grase

Un alt semn frecvent al intoleranței la grăsimi este disconfortul digestiv postprandial – manifestat prin balonare, eructații frecvente sau senzație de greutate în partea superioară a abdomenului.

Dr. Ekberg explică că aceste simptome apar atunci când grăsimile nu sunt suficient de „emulsificate” în timpul digestiei.
Bila funcționează ca un detergent natural care fragmentează grăsimile în picături fine, facilitând acțiunea lipazelor. Când acest proces este incomplet, grăsimile mari rămân greu de digerat, iar stomacul reacționează prin distensie, gaze și disconfort.

Astfel, problema nu este excesul absolut de grăsimi, ci lipsa bilei disponibile sau activitatea redusă a vezicii biliare.
Această situație este frecvent întâlnită la persoanele cu:

• diete dezechilibrate,

• sedentarism,

• antecedente de pietre biliare,

• sau chiar la cei care au suferit o colecistectomie (îndepărtarea vezicii biliare).

8. Durerea de umăr drept – semnal reflex al vezicii biliare

Un semn mai puțin intuitiv, dar foarte important, este durerea localizată în umărul drept, care poate fi reflexul unei disfuncții a vezicii biliare.

Dr. Ekberg explică acest fenomen prin ceea ce se numește durere referită – o reacție în care un organ intern transmite semnale de disconfort către o regiune corporală îndepărtată.
În cazul vezicii biliare, durerea se resimte adesea:

• în partea superioară a spatelui,

• între omoplați,

• sau pe marginea externă a umărului drept, uneori urcând spre gât.

Motivul este simplu: nervii care deservesc vezica biliară trimit semnale către aceleași zone ale măduvei spinării care controlează musculatura umărului. Creierul poate interpreta greșit originea durerii, făcând-o să pară „musculară”, deși sursa este viscerală.

Astfel, durerile recurente de umăr drept, mai ales cele care apar după mese bogate în grăsimi, pot fi un indiciu timpuriu al problemelor biliare.

9. Durerea sub coaste, în partea dreaptă – disfuncția vezicii biliare

Când disconfortul devine localizat sub coaste, în partea dreaptă, Dr. Ekberg spune că este vorba despre durerea directă a vezicii biliare.
Aceasta se manifestă ca o durere surdă, constantă sau, în cazuri severe, colicativă – apărând după mese și putând fi însoțită de greață sau chiar vărsături.

Cauza: vezica biliară congestionată. Bila devine vâscoasă, plină de sedimente (nămol biliar) sau chiar de pietre, ceea ce împiedică fluxul normal spre intestin. Când presiunea crește, apare inflamația și durerea.

Dr. Ekberg atrage atenția că, în multe cazuri, această situație nu necesită intervenție chirurgicală imediată (colecistectomie).
El recomandă mai întâi oprirea alimentației (post intermitent sau chiar post terapeutic de scurtă durată) pentru a permite vezicii biliare să se „odihnească” și să se decongestioneze.

Totodată, menționează existența unor suplimente naturale (precum GB-Tone sau KDIR) care pot sprijini procesul de drenaj și dizolvare a sedimentelor biliare. Acestea pot fi utile atât în formele incipiente, cât și pentru prevenirea recurențelor.

10. Stoparea pierderii în greutate – paradoxul grăsimilor în dieta ketogenică

Ultimul semn abordat de Dr. Ekberg este unul paradoxal: oprirea pierderii în greutate în ciuda unei diete ketogenice.

Mulți oameni cred că „dacă mănânc mai multă grăsime, ard mai multă grăsime”, însă Ekberg subliniază că acest lucru nu este mereu adevărat.
Dieta ketogenică funcționează nu prin abundența de grăsimi, ci prin reducerea carbohidraților și scăderea nivelului de insulină, care permite organismului să acceseze depozitele proprii de grăsime.

La începutul dietei, este normal să se consume cantități mai mari de grăsimi alimentare pentru ca organismul să se adapteze metabolic („fat adaptation”). După această perioadă, însă, dacă aportul de grăsimi rămâne prea ridicat, corpul va continua să ardă grăsimea ingerată, nu cea depozitată.

Ekberg oferă un exemplu numeric:

• o persoană poate începe cu 2500 kcal/zi, din care 79% provin din grăsimi (≈ 2200 kcal).

• după adaptare, reducerea grăsimilor la 68% (≈ 1600 kcal/zi) menținând aceleași proteine și carbohidrați forțează organismul să ardă grăsimea corporală pentru a acoperi diferența energetică.

Astfel, cheia succesului în keto nu este excesul de grăsimi, ci echilibrul dintre aportul alimentar și cel energetic.
Dacă grăsimile alimentare rămân prea multe, corpul nu mai are motiv să folosească propriile rezerve.