Politețea periculoasă

©

Autor:

Politețea periculoasă

Nu asociem niciodată politețea cu pericolul, iar aici mă refer la politețea exercitată cu sinceritate, nu la gândul duplicitar sau la înșelătoria efectuată sub aparentă bunei creșteri. Aparent, politețea exemplificată în codul bunelor maniere nu face rău nimănui.

 

Totuși, există un teritoriu (cel puțin eu știu unul) în care respectarea acelor frumoase legi din acest “cod” (pe care ar trebui să-l respectăm toți) poate face rău. Este vorba de mâncare. Pentru că mâncarea în exces ne face rău.

Cred că toți știm acest lucru, dar mai grea pare să fie evaluarea “excesului”. Nu vreau să intru aici în dezbaterea ce înseamnă “prea mult”, aș dori doar să vorbesc despre acele momente în care ceilalți ne încurajează să mâncăm prea mult.

Interesant este că o fac cuprinși de bună credință, dorindu-ne binele și de multe ori apelând la argumentul politeții, argument care ne prinde cu garda jos.

Politețea periculoasă începe în copilărie când bunica ne învață că “nu-i frumos” să lăsăm ceva în farfurie. Desigur, bunica își dorește copii sănătoși și nu cred că cineva poate să contrazică vreo bunică când e vorba de știință de a crește copii.

N-am întâlnit niciodată (excepțiile se vor supără pe mine, dar fiind excepții sunt minoritare) o bunica spunând că odorul ei mănâncă prea mult. Sau că ea face porțiile pur și simplu prea mari. În mod natural copiii au tendință să refuze mâncarea în exces, dar acest instinct sănătos poate fi repede perturbat. Cine e cuminte, papă tot.

Politețea periculoasă continuă la școală. Când e ziua cuiva, acesta va împărți bomboane. Și toți copiii, frumos așezați în bănci vor mânca (nespălați pe mâini) câte o bomboană. Pentru că, nu-i așa, e un afront teribil să refuzi acea bomboană aniversară.

Am observat la multe persoane (chiar și la mine) insistența în a oferi din mâncarea lor celorlalți. Doamne ferește să ajungi la cineva acasă si să refuzi prăjiturică, dulceață sau în alte vremuri șerbetul. Și tot Doamne ferește să nu oferi musafirilor măcar acolo, ceva pe măsuță, un suc, o alună sau un fursec. În același context, am auzit de multe ori îndemnuri încurajatoare de a gustă ceva, că doar “nu ești la cură de slăbire, nu-i așa”. Și toate eforturile de până atunci ale bietului pofticios cu o problemă de greutate (nu e politicos să spui gras, obez și nici măcar supraponderal) se duc pe sucul dulce al Sâmbetei.

Din perspectiva mea de chirurg bariatric am profundă convingere că omul mănâncă doar stând jos la masă, pe fata de masă, spălat pe mâini și cu tacâmuri. Și asta trebuie să se întâmple de 3 ori pe zi, la micul dejun, la prânz și la cină. Tot ce nu respectă aceasta regulă este greșit și trebuie redus la minimum. Înțeleg cat de greu este în societatea actuală să mai respectăm ceva ce pentru Moromete nu era dificil; este însă și mai greu să urmăm regula celor trei mese în condițiile în care semenii noștri sunt cuprinși de bune intenții, dar captivi unor reguli de politețe convenționale.

Nu avem de ales decât să schimbăm regulile sau să dăm noi dovadă de impolitețe, refuzând cu fermitate extracaloriile oferite din bună, dar neînțeleapta creștere.

Pentru mai multe informații accesați: www.romedic.ro/chirurgie-bariatrica


Data actualizare: 23-12-2024 | creare: 23-03-2015 | Vizite: 3081
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!