Beneficiile și riscurile consumului de ceai

Cu o istorie de peste 5.000 de ani, ceaiul este cea mai consumată băutură din lume, după apă. El se prepară prin infuzarea frunzelor uscate de Camellia sinensis (Fam. Theaceae) - o plantă perenă originară din China. Odată ajunsă la maturitate (proces ce durează 7 ani), această cultură sub formă de arbuÈ™ti poate să rodească până la 100 de ani. [1], [2]

DeÈ™i există mai multe tipuri de ceaiuri cunoscute ca ceaiul negru, ceaiul verde, ceaiul oolong etc., toate sunt obÈ›inute din aceeaÈ™i plantă, dar în condiÈ›ii diferite de procesare. Aproximativ ¾ din producÈ›ia totală este reprezentată de ceaiul negru, deÈ™i, la ora actuală, cel verde este considerat ca fiind ceaiul cu cele mai multe proprietăți benefice asupra organismului. [1], [2] Primul este preferat de majoritatea țărilor din vest, celălalt - de țările Extremului Orient. CompoziÈ›ia chimică a ceaiului diferă de la o zonă climaterică la alta, depinde de vârsta È™i tipul frunzelor, de metoda de procesare. Și efectele fizio-farmacologice diferă între varietățile de ceai. [3], [4]

Popularitatea globală de care se bucură această băutură este unul dintre motivele pentru care, la ora actuală, există numeroase studii privind efectele benefice, dar È™i negative, ale ceaiului. Primele se datorează, în principal, substanÈ›elor antioxidante, cele din urmă fiind cauzate de acumularea unor minerale ca Al, F, în frunzele plantei.

Tipurile de ceai

1. Ceaiul alb

Este obÈ›inut prin culegerea timpurie a mugurilor È™i frunzelor tinere, care mai apoi se tratează termic È™i se lasă să se usuce. În acest fel, procesarea este minimă, iar produsul final va avea calități gustative È™i aromatice superioare. [1]

2. Ceaiul verde

Frunzele se ofilesc, apoi se tratează cu aburi sau se usucă în tigăi speciale pentru a evita oxidarea. Se rulează sau se modelează în diverse forme (spirale, granule) È™i se usucă. ConÈ›ine cea mai mare cantitate de oxidanÈ›i dintre toate tipurile de ceai [5], [6]

3. Ceaiul negru

Frunzele sunt lăsate să se vestejească (în mod natural sau artificial), apoi se rulează È™i se supun procesului complet de fermentaÈ›ie. După aproximativ două săptămâni se usucă. Metoda de procesare conferă culoarea neagră a frunzelor È™i are avantajul de a conserva mai bine gustul È™i aroma. [1], [2]

4. Ceaiul pu-erh

Se prelucrează asemănător ceaiului negru, dar pentru preparare se pot folosi mai multe varietăți de frunze (inclusiv după criteriul maturității lor). O altă deosebire constă în etapa de învechire (poate dura de la câÈ›iva ani la un secol), care ameliorează caracteristicile gustative È™i aroma acestor sortimente. [1]

5. Ceaiul oolong

Este o variantă de ceai cu caracteristici intermediare celui verde È™i negru. Această particularitate rezultă din procesul de semifermentaÈ›ie la care este supus. Bogat în antixidanÈ›i (polifenoli). [1], [2]

6. Ceaiul galben

Se obține asemănător ceaiului verde, dar ofilirea durează mai mult. [13]

Conținutul chimic al frunzelor de ceai

Polifenoli (catechine și flavonoizi) sunt substanțele care detemină cea mai mare parte a efectelor benefice asupra sănătății. [1]

• Flavonoizii au proprietăți antioxidante, antimicrobiene, antialergice, antiinflamatoare È™i constituie până la 30% din masa de ceai uscat. [1], [5]
• Catechinele se găsesc din abundență în ceaiul negru È™i au rol antioxidant. [5]
• Teaflavinele sunt derivaÈ›ii ai catechinelor supuse oxidării (se conÈ›in în ceaiul negru È™i oolong). InfluenÈ›ează gustul È™i aroma infuziilor È™i au, de asemenea, proprietăți antioxidante. [6]

Alcaloizi (cafeină, teobromină, teofilină)

• Cafeina (până la 5% din masa uscată de ceai). ConcentraÈ›ia sa variază foarte mult în timpul procesării deoarece are proprietatea de a se lega cu alte substanÈ›e, formând compuÈ™i noi.
• Teobromina È™i teofilina (0,6-0,8%)

Uleiurile volatile determină gustul È™i aroma ceaiului, au efect de stimulare a secreÈ›iei gastrice, îmbunătățesc digestia.
Carbohidrați (glucoză, fructoză, zaharoză, amidon, celuloză etc.)
Aminoacizi (acidul glutamic, acidul aspartic) au rol important în asigurarea proprietăților gustative È™i aromatice ale ceaiurilor. [12]
Teanina are efect neuroprotector, îmbunătățeÈ™te capacitățile cognitive. Se găseÈ™te în cantitate mai mare în ceaiul verde (de 2-3 ori mai mult decât în cel negru). [5], [7]
Vitamine (tiamina, riboflavina, PP, vit C, A, K, E etc)
Minerale (K, Ca, F, Al, Mg), cantitatea cărora creÈ™te odată cu îmbătrânirea frunzelor. [12]

Efectele benefice ale ceaiului asupra sănătății

Efectul antioxidant se datorează conÈ›inutului de polifenoli care au capacitatea de a reduce activitatea radicalilor liberi È™i de a creÈ™te activitatea unor enzime cu rol în detoxifiere. Astfel, consumul de ceai previne aterosleroza (boala coronariană) 1, are efect anticancerigen, protector hepatic, cardioprotector. [1], [8]
Ameliorarea disfuncÈ›iilor respiratorii este favorizată de teofilină - o substanță cu efect dilatator asupra căilor aeriene È™i de uÈ™urare a respiraÈ›iei. Este eficientă în astm, emfizem pulmonar, bronÈ™ite cronice.
Tratamentul afecțiunilor cutanate poate fi realizat cu ajutorul preparatelor de ceai (extern) datorită proprietăților antiinflamatoare, antimicrobiene, antipruriginoase. Este un bun cicatrizant, regenerează pielea, contribuie la oprirea hemoragiilor și are efect de factor de protecție solară. [1]
În bolile digestive ameliorează fenomenele gastrointestinale prin efectul său antimicrobian È™i detoxifiant.
Efectul antiviral asupra virusului poliomielitei, a celui herpetic, gripal și al rotavirusului. [1], [3]
Previne și ameliorează osteoartita și arteita reumatoidă prin efectul antiinflamator și de inhibare a unor molecule din boala autoimună. [1]
Previne diabetul. Deși mecanismul de acțiune nu este deplin cunoscut, se presupune că ceaiul are următoarele efecte:

• reduce absorbÈ›ia carbohidraÈ›ilor în organism [1]
• efect hipoglicemiant prin scăderea rezistenÈ›ei la insulină [8]

ÎmbunătățeÈ™te activitatea sistemului imunitar. [4]
Hipocolesterolemiant, prin activarea metabolismului, este eficient în tratamentul obezității. [1], [3]
Previne bolile neurovegetative (Alzheimer, Parkinson) datorită acțiunii antioxidanților. [8]

Efectele negative ale consumului de ceai

ConÈ›inutul ridicat de aluminiu este dat de absorbÈ›ia acestui mineral în procesul de creÈ™tere al plantei Camellia sinensis. Doza zilnică maximă recomandată pentru un adult este de 5 mg (cu o limită de 0,2 ppm în apa de băut). Acumularea de aluminiu în È›esuturile nervoase, înclusiv ale creierului este corelată cu apariÈ›ia bolii Alzheimer. Cantități mari de mineral au fost depistate în:

• ceaiurile crescute pe soluri cu pH acid (sub 5,5);
• frunzele bătrâne de ceai (de cca 10 ori mai mult decât în cele tinere);
• soiurile cu frunzele mici (frunzele mari È™i ceaiurile Assam conÈ›in mai puÈ›in aluminiu);
• ceaiul Pu erh (față de alte tipuri)
• ceaiul-cărămidă/puer-shu, (față de ceaiul sub formă de frunze) [2]

ConÈ›inutul de fluor rezultă din captarea mineralului din sol È™i acumularea lui în frunzele de ceai. Doza maximă recomandată de către OrganizaÈ›ia Mondială a Sănătății este de 2 mg/zi pentru copii È™i 4 mg/zi pentru adulÈ›i (între 0,5-1,5 ppm în apa de băut). Un aport constant crescut de fluor poate cauza fluoroza– o boală cu efect distructiv asupra oaselor È™i dinÈ›ilor. Cu toate acestea, cantități optime de fluor protejează dinÈ›ii de carie È™i oasele de osteoporoză.

ConcentraÈ›ia de fluor este mai mare în:

• frunze (98% din totalul de fluor al arbustului), mai ales în cele bătrâne (la polul opus se află rădăcinile È™i ramurile plantei, care conÈ›in cantități minime de mineral);
• soiurile cu frunze mici È™i pH-ul acid al solului, ca È™i în cazul aluminiului;
• ceaiul negru, ceaiul-cărămidă [2], [9]

Pentru diminuarea concentraÈ›iei acestor minerale în ceaiuri, s-au propus măsuri ca alcalinizarea solurilor plantaÈ›iilor de ceai prin tratarea cu săruri de calciu È™i impunerea unor criteriilor de selectare a frunzelor. [2]

Hepatotoxicitatea a fost observată în unele cazuri, la persoanele ce administrau suplimente nutritive pe bază de ceai verde. [10]

ImplicaÈ›ii ale consumului de ceai în sfera oro-dentară

În ultima perioadă s-au intensificat cercetările asupra concentraÈ›iilor de fluor ale ceaiurilor datorită consumului masiv al acestor lichide la scară internaÈ›ională. Unii cercetători o consideră o adevarată problemă de sănătate publică, deoarece, în multe țări ale lumii utilizarea ceaiului a luat amploare, în special după ce numeroase studii au demonstrat proprietățile benefice ale plantei Camellia sinensis.

Apa potabilă este considerată a fi principala sursă de asigurare a organismului cu fluor. Pastele de dinți, fenomenul poluării industriale, medicamentele și unele produse cosmetice pot completa acest aport dificil de controlat. [9]

Ceaiul are propritatea de a acumula minerale din sol în procesul de creÈ™tere. Studiile au demonstrat că variabilitatea cantității de fluor conÈ›inute în infuzia finală preparată de consumator depinde de:

• aciditatea solului în care s-a dezvoltat planta (se indică un pH de 5-5,6, valori mai mici sunt corelate cu o absorbÈ›ie mai mare de minerale din sol);
• momentul de colectare al frunzelor (cu cât acestea sunt mai bătrâne, cu atât mai mare este cantitatea de fluor acumulată);
• metoda de procesare la care este supusă materia primă (se consideră că ceaiul negru conÈ›ine mai mult fluor decât celelate tipuri);
• forma de prezentare È™i metoda de ambalare (frunze, plicuri, granule, îmbuteliere);
• timpul de infuzare È™i repetitivitatea acesteia;
• duritatea apei în care se prepară infuzia (cantitatea de fluor creÈ™te dacă se folosesc ape moi);
• concentraÈ›ia de fluor din apa în care s-a preparat ceaiul, etc [2], [9], [11]

Prin suplimentarea aportului general de fluor, ceaiul devine astfel, un aliment capabil să declanșeze, alături de celelalte surse, intoxicația cronică numită fluoroză. Această boală se manifestă distructiv prin afectarea procesului de mineralizare a smalțului și oaselor.