Beneficiile și riscurile consumului de ceai

Cu o istorie de peste 5.000 de ani, ceaiul este cea mai consumată băutură din lume, după apă. El se prepară prin infuzarea frunzelor uscate de Camellia sinensis (Fam. Theaceae) - o plantă perenă originară din China. Odată ajunsă la maturitate (proces ce durează 7 ani), această cultură sub formă de arbuști poate să rodească până la 100 de ani. [1], [2]

Deși există mai multe tipuri de ceaiuri cunoscute ca ceaiul negru, ceaiul verde, ceaiul oolong etc., toate sunt obținute din aceeași plantă, dar în condiții diferite de procesare. Aproximativ ¾ din producția totală este reprezentată de ceaiul negru, deși, la ora actuală, cel verde este considerat ca fiind ceaiul cu cele mai multe proprietăți benefice asupra organismului. [1], [2] Primul este preferat de majoritatea țărilor din vest, celălalt - de țările Extremului Orient. Compoziția chimică a ceaiului diferă de la o zonă climaterică la alta, depinde de vârsta și tipul frunzelor, de metoda de procesare. Și efectele fizio-farmacologice diferă între varietățile de ceai. [3], [4]

Popularitatea globală de care se bucură această băutură este unul dintre motivele pentru care, la ora actuală, există numeroase studii privind efectele benefice, dar și negative, ale ceaiului. Primele se datorează, în principal, substanțelor antioxidante, cele din urmă fiind cauzate de acumularea unor minerale ca Al, F, în frunzele plantei.

Tipurile de ceai

1. Ceaiul alb

Este obținut prin culegerea timpurie a mugurilor și frunzelor tinere, care mai apoi se tratează termic și se lasă să se usuce. În acest fel, procesarea este minimă, iar produsul final va avea calități gustative și aromatice superioare. [1]

2. Ceaiul verde

Frunzele se ofilesc, apoi se tratează cu aburi sau se usucă în tigăi speciale pentru a evita oxidarea. Se rulează sau se modelează în diverse forme (spirale, granule) și se usucă. Conține cea mai mare cantitate de oxidanți dintre toate tipurile de ceai [5], [6]

3. Ceaiul negru

Frunzele sunt lăsate să se vestejească (în mod natural sau artificial), apoi se rulează și se supun procesului complet de fermentație. După aproximativ două săptămâni se usucă. Metoda de procesare conferă culoarea neagră a frunzelor și are avantajul de a conserva mai bine gustul și aroma. [1], [2]

4. Ceaiul pu-erh

Se prelucrează asemănător ceaiului negru, dar pentru preparare se pot folosi mai multe varietăți de frunze (inclusiv după criteriul maturității lor). O altă deosebire constă în etapa de învechire (poate dura de la câțiva ani la un secol), care ameliorează caracteristicile gustative și aroma acestor sortimente. [1]

5. Ceaiul oolong

Este o variantă de ceai cu caracteristici intermediare celui verde și negru. Această particularitate rezultă din procesul de semifermentație la care este supus. Bogat în antixidanți (polifenoli). [1], [2]

6. Ceaiul galben

Se obține asemănător ceaiului verde, dar ofilirea durează mai mult. [13]

Conținutul chimic al frunzelor de ceai

Polifenoli (catechine și flavonoizi) sunt substanțele care detemină cea mai mare parte a efectelor benefice asupra sănătății. [1]

• Flavonoizii au proprietăți antioxidante, antimicrobiene, antialergice, antiinflamatoare și constituie până la 30% din masa de ceai uscat. [1], [5]
• Catechinele se găsesc din abundență în ceaiul negru și au rol antioxidant. [5]
• Teaflavinele sunt derivații ai catechinelor supuse oxidării (se conțin în ceaiul negru și oolong). Influențează gustul și aroma infuziilor și au, de asemenea, proprietăți antioxidante. [6]

Alcaloizi (cafeină, teobromină, teofilină)

• Cafeina (până la 5% din masa uscată de ceai). Concentrația sa variază foarte mult în timpul procesării deoarece are proprietatea de a se lega cu alte substanțe, formând compuși noi.
• Teobromina și teofilina (0,6-0,8%)

Uleiurile volatile determină gustul și aroma ceaiului, au efect de stimulare a secreției gastrice, îmbunătățesc digestia.
Carbohidrați (glucoză, fructoză, zaharoză, amidon, celuloză etc.)
Aminoacizi (acidul glutamic, acidul aspartic) au rol important în asigurarea proprietăților gustative și aromatice ale ceaiurilor. [12]
Teanina are efect neuroprotector, îmbunătățește capacitățile cognitive. Se găsește în cantitate mai mare în ceaiul verde (de 2-3 ori mai mult decât în cel negru). [5], [7]
Vitamine (tiamina, riboflavina, PP, vit C, A, K, E etc)
Minerale (K, Ca, F, Al, Mg), cantitatea cărora crește odată cu îmbătrânirea frunzelor. [12]

Efectele benefice ale ceaiului asupra sănătății

Efectul antioxidant se datorează conținutului de polifenoli care au capacitatea de a reduce activitatea radicalilor liberi și de a crește activitatea unor enzime cu rol în detoxifiere. Astfel, consumul de ceai previne aterosleroza (boala coronariană) 1, are efect anticancerigen, protector hepatic, cardioprotector. [1], [8]
Ameliorarea disfuncțiilor respiratorii este favorizată de teofilină - o substanță cu efect dilatator asupra căilor aeriene și de ușurare a respirației. Este eficientă în astm, emfizem pulmonar, bronșite cronice.
Tratamentul afecțiunilor cutanate poate fi realizat cu ajutorul preparatelor de ceai (extern) datorită proprietăților antiinflamatoare, antimicrobiene, antipruriginoase. Este un bun cicatrizant, regenerează pielea, contribuie la oprirea hemoragiilor și are efect de factor de protecție solară. [1]
În bolile digestive ameliorează fenomenele gastrointestinale prin efectul său antimicrobian și detoxifiant.
Efectul antiviral asupra virusului poliomielitei, a celui herpetic, gripal și al rotavirusului. [1], [3]
Previne și ameliorează osteoartita și arteita reumatoidă prin efectul antiinflamator și de inhibare a unor molecule din boala autoimună. [1]
Previne diabetul. Deși mecanismul de acțiune nu este deplin cunoscut, se presupune că ceaiul are următoarele efecte:

• reduce absorbția carbohidraților în organism [1]
• efect hipoglicemiant prin scăderea rezistenței la insulină [8]

Îmbunătățește activitatea sistemului imunitar. [4]
Hipocolesterolemiant, prin activarea metabolismului, este eficient în tratamentul obezității. [1], [3]
Previne bolile neurovegetative (Alzheimer, Parkinson) datorită acțiunii antioxidanților. [8]

Efectele negative ale consumului de ceai

Conținutul ridicat de aluminiu este dat de absorbția acestui mineral în procesul de creștere al plantei Camellia sinensis. Doza zilnică maximă recomandată pentru un adult este de 5 mg (cu o limită de 0,2 ppm în apa de băut). Acumularea de aluminiu în țesuturile nervoase, înclusiv ale creierului este corelată cu apariția bolii Alzheimer. Cantități mari de mineral au fost depistate în:

• ceaiurile crescute pe soluri cu pH acid (sub 5,5);
• frunzele bătrâne de ceai (de cca 10 ori mai mult decât în cele tinere);
• soiurile cu frunzele mici (frunzele mari și ceaiurile Assam conțin mai puțin aluminiu);
• ceaiul Pu erh (față de alte tipuri)
• ceaiul-cărămidă/puer-shu, (față de ceaiul sub formă de frunze) [2]

Conținutul de fluor rezultă din captarea mineralului din sol și acumularea lui în frunzele de ceai. Doza maximă recomandată de către Organizația Mondială a Sănătății este de 2 mg/zi pentru copii și 4 mg/zi pentru adulți (între 0,5-1,5 ppm în apa de băut). Un aport constant crescut de fluor poate cauza fluoroza– o boală cu efect distructiv asupra oaselor și dinților. Cu toate acestea, cantități optime de fluor protejează dinții de carie și oasele de osteoporoză.

Concentrația de fluor este mai mare în:

• frunze (98% din totalul de fluor al arbustului), mai ales în cele bătrâne (la polul opus se află rădăcinile și ramurile plantei, care conțin cantități minime de mineral);
• soiurile cu frunze mici și pH-ul acid al solului, ca și în cazul aluminiului;
• ceaiul negru, ceaiul-cărămidă [2], [9]

Pentru diminuarea concentrației acestor minerale în ceaiuri, s-au propus măsuri ca alcalinizarea solurilor plantațiilor de ceai prin tratarea cu săruri de calciu și impunerea unor criteriilor de selectare a frunzelor. [2]

Hepatotoxicitatea a fost observată în unele cazuri, la persoanele ce administrau suplimente nutritive pe bază de ceai verde. [10]

Implicații ale consumului de ceai în sfera oro-dentară

În ultima perioadă s-au intensificat cercetările asupra concentrațiilor de fluor ale ceaiurilor datorită consumului masiv al acestor lichide la scară internațională. Unii cercetători o consideră o adevarată problemă de sănătate publică, deoarece, în multe țări ale lumii utilizarea ceaiului a luat amploare, în special după ce numeroase studii au demonstrat proprietățile benefice ale plantei Camellia sinensis.

Apa potabilă este considerată a fi principala sursă de asigurare a organismului cu fluor. Pastele de dinți, fenomenul poluării industriale, medicamentele și unele produse cosmetice pot completa acest aport dificil de controlat. [9]

Ceaiul are propritatea de a acumula minerale din sol în procesul de creștere. Studiile au demonstrat că variabilitatea cantității de fluor conținute în infuzia finală preparată de consumator depinde de:

• aciditatea solului în care s-a dezvoltat planta (se indică un pH de 5-5,6, valori mai mici sunt corelate cu o absorbție mai mare de minerale din sol);
• momentul de colectare al frunzelor (cu cât acestea sunt mai bătrâne, cu atât mai mare este cantitatea de fluor acumulată);
• metoda de procesare la care este supusă materia primă (se consideră că ceaiul negru conține mai mult fluor decât celelate tipuri);
• forma de prezentare și metoda de ambalare (frunze, plicuri, granule, îmbuteliere);
• timpul de infuzare și repetitivitatea acesteia;
• duritatea apei în care se prepară infuzia (cantitatea de fluor crește dacă se folosesc ape moi);
• concentrația de fluor din apa în care s-a preparat ceaiul, etc [2], [9], [11]

Prin suplimentarea aportului general de fluor, ceaiul devine astfel, un aliment capabil să declanșeze, alături de celelalte surse, intoxicația cronică numită fluoroză. Această boală se manifestă distructiv prin afectarea procesului de mineralizare a smalțului și oaselor.